1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația zilei

31 January 2019

Joi, 31 ianuarie 2019Mc 4,21: Oare se aduce o candelă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă pe candelabru? În pericopa evanghelică de azi suntem puși în fața unei întrebări: ce facem cu lumina din viața noastră?La botez am primit cu toții un mandat, acela de a păstra […]

Cine sunt eu?

30 January 2019
ac_februarie_pag-26-page-001

Cum adică, nu știu cine sunt? Ba știu prea bine. Sunt…  Român. Frate, soră, părinte. Cea mai grozavă mamă din școală. Cel mai bun director din corporație. Cel mai meseriaș tâmplar. Doctorul-Dumnezeu. Primul din seria mea de MBA. Sunt bun, deștept, frumos și devreme acasă. Aaa, și perfecționist: mă iau în serios, mă implic. Performez. […]

2019.01.30 Udienza Generale

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş PAPA A fost dedicată călătoriei apostolice în Panama …

30.01.2019, Vatican (Catholica) – Marți, 29 ianuarie 2019, a apărut în librăriile din Italia cartea pr. Jorge Mario Bergoglio intitulată, în traducere, „Scrisorile marii încercări” (italiană: „Lettere della tribolazione”; spaniolă: „Las cartas de la tribulacion”). Cartea este prefațată de Papa Francisc și începe cu o amplă introducere semnată de pr. Antonio Spadaro SJ, directorul revistei […]

Meditația zilei

30 January 2019

Miercuri, 30 ianuarie 2019Scrisoarea către Evrei 10,11-18: „Isus i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi.” Cristos, după cum ne-am obișnuit, vine să răstoarne vechea logică și Lege, pentru a împlini în mod total voia Tatălui. De aceea îl vedem învățând și evanghelizând, nu aducând sacrificii, rugându-se și jertfindu-se mai degrabă decât […]