Meditația zilei

Publicatla 30 January 2019

Miercuri, 30 ianuarie 2019
Scrisoarea către Evrei 10,11-18: „Isus i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi.”

Cristos, după cum ne-am obișnuit, vine să răstoarne vechea logică și Lege, pentru a împlini în mod total voia Tatălui. De aceea îl vedem învățând și evanghelizând, nu aducând sacrificii, rugându-se și jertfindu-se mai degrabă decât pedepsind, împlinind profețiile și trăind ca un sărac între săraci, fără luxul și pompa pe care o așteptau toți de la un nou rege-Mesia. Isus a trăit în deplină comuniune cu Tatăl, inspirat fiind în fiecare gest al său de Duhul Sfânt. Acesta este exemplul pe care El ni l-a lăsat și ceea ce se așteaptă de la noi, creștinii și credincioșii: desăvârșirea.

Ce fac eu pentru aceasta? Cât e de importantă pentru mine desăvârșirea mea și a aproapelui?

Rugăciune de reconciliere

Doamne Cristoase, ajută-ne să vedem ceea ce
ne aduce împreună, nu ceea ce ne separă.
Pentru că atunci când vedem doar ceea ce ne separă,
prea des conștientizăm ceea ce e-n neregulă cu ceilalţi.
Le vedem doar greşelile şi slăbiciunile,
interpretându-le faptele ca venind
din răutate sau ură mai degrabă decât din frică.
Chiar confruntat fiind cu răul, Doamne,
ne-ai iertat şi te-ai jertfit
mai degrabă decât să cauţi răzbunare.
Învaţă-ne să facem şi noi la fel prin puterea Spiritului tău.

Exprimaţi-vă opinia