1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Papa Francisc 29.09.2020, Vatican (Catholica) – Tema celei de-a 55-a Zile Mondiale a Comunicațiilor Sociale, care va fi marcată în mai 2021, a fost lansată marți, 29 septembrie. Tema este: „«Vino și vezi» (Ioan 1,46). A comunica întâlnind oamenii așa cum sunt și unde se află”. Cuvintele „Vino și vezi” sunt esențiale în Evanghelie. Înainte ca […]

Meditația zilei

29 September 2020

Marți, 29 septembrie 2020 Sfinții arhangheli Mihail, Gabriel și RafaelIoan 1,51: „Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului.” Dorința de a-L adora pe Dumnezeu este sădită în inima omului, iar împlinirea sa deplină va avea loc, pentru fiecare, în sânul Preasfintei Treimi, în […]

intervista a mons. Ladaria Ferrer

VATICAN Un document care ”oferă o abordare integrală a persoanei umane, a suferinței și a bolii, a îngrijirii celui aflat în fazele critice și terminale ale vieții”: a spus despre scrisoarea ”Samaritanus bonus” prefectul Congregației pentru doctrina credinței, cardinalul Luis Francisco Ladaria Ferrer, S.I., într-un interviu pentru Vatican News. Documentul a fost prezentat presei marți, […]

27.09.2020, Vatican (Catholica) – În octombrie 1945 lua naștere Organizația Națiunilor Unite (ONU), având ca misiunea să asigure pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internațională și respectarea dreptului internațional. În acest context aniversar, Papa Francisc a transmis un mesaj video adunării generale a ONU, în care a reiterat „dorința Sfântului Scaun ca această Organizație să fie […]

Papa Francisc 27.09.2020, Vatican (Catholica) – În zilele 25 și 26 septembrie a.c., s-a desfășurat în regim online adunarea plenară a Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa. Lucrările adunării erau programate inițial la Praga, în Republica Cehă, în zilele 25-27 septembrie, dar în locul participării fizice, pusă în pericol de înmulțirea cazurilor de Covid-19 din țara gazdă, […]