1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

03.10.2020, Assisi (Catholica) – Un spațiu îngust, de reculegere, dar cu toate acestea vizitat an de an de mii și mii de persoane de pe toate continentele planetei. Este vorba de cripta Bazilicii inferioare a Sacrului Convent din Assisi, unde sâmbătă, 3 octombrie 2020, Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie, iar la încheierea celebrării euharistice, pe […]

Carlo Acutis 02.10.2020, Assisi (Catholica) – Mormântul Venerabilului Carlo Acutis a fost deschis joi, înainte de beatificarea adolescentului pasionat de calculatoare. O purtătoare de cuvânt a evenimentului beatificării lui Acutis a declarat pentru CNA că a fost găsit întregul trup, dar „nu necorupt”. „Astăzi îl vedem din nou în trupul său muritor. Un trup care a […]

Meditația zilei

3 October 2020

Sâmbătă, 3 octombrie 2020 “În ceasul acela, Isus a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt”. Lc 10, 21 Se întâmplă în viață să ajungem în stadiul de așa-zisul “suflet îmbătrânit”. Este o perioadă în care totul pare lipsit de sens, avem impresia că ce am avut de dat, am dat, ceilalți să ne lase în […]

Papa Francisc 30.09.2020, Vatican (Catholica) – Se tot vorbește în această perioadă de speranța „întoarcerii la normalitate”. Dar la care normalitate? Cea dinainte de pandemie, a spus Papa Francisc astăzi, nu era normalitate. De fapt normalitatea este a Împărăției lui Dumnezeu: „pâinea să ajungă la toți, organizarea socială să se bazeze pe contribuție, împărtășire și distribuire, […]