1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

09.02.2021, Vatican (Catholica) – Radioul proiectat și construit de Guglielmo Marconi, la cererea Papei Pius al XI-lea, împlinește 90 de ani. În prezent, emițătorul radiofonic al Sfântului Scaun transmite în numeroase limbi – 41 în total – și, zilnic, răspândește cuvintele Evangheliei și vocea Papei în întreaga lume, după cum explică jurnalistul Massimiliano Menichetti într-un editorial […]

08.02.2021, Vatican (Catholica) – Suveranul Pontif a primit în audiență astăzi, 8 februarie, membrii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun. În amplul său discurs, Papa Francisc a vorbit despre consecințele sanitare, economice și sociale ale pandemiei de Covid-19. A remarcat, de asemenea, necesitate de a face tot posibilul și cât mai curând pentru a rezolva […]

Economie fără trafic de persoane Iubite surori şi iubiţi fraţi! Mă adresez vouă tuturor care lucraţi împotriva traficului de persoane şi care astăzi sunteţi uniţi spiritual în această Zi Mondială de Rugăciune, care are şi o intenţie specifică: o “Economie fără trafic de persoane”. Mă bucur să ştiu că anul acesta diferite momente de rugăciune […]

Meditația zilei

9 February 2021

Marți, 9 februarie 2021 „Şi l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat şi femeie i-a creat. Şi i-a binecuvântat Dumnezeu.” (Geneza 1,27-28) Creat și binecuvântat de Dumnezeu, omul este chemat să devină desăvârșit precum Tatăl său ceresc (Matei 5,48). Pentru călătoria omului pe pământ, modelul suprem de […]

Cu riscul exagerării, dar și cu greutatea mărturiilor primite, putem chema Reculegerea finală a Școlii la iezuiți din acest semestru cu adevărat „virală”: tema propusă, despre Evanghelizare și Contagiune emoțională, și-a atins scopul, pentru că a atins inimile celor 25 participanți, veniți cu mic cu mare la Mănăstirea de la Ciofliceni în we 6-7 februarie. […]