1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația Zilei

8 February 2024
May be an image of 1 person and text that says

Joi, 8 februarie 2024 Ss. Ieronim Emiliani, călug. *; Iosefina Bakhita, fc. *; Fer. Speranţa a lui Isus, călug. Marcu 7, 26-29: “Ea l-a rugat să alunge diavolul din fiica ei. El i-a spus: “Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!” Dar […]

Meditația Zilei

7 February 2024
Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, Bazilica National Shrine of the Immaculate Conception şi text care spune „„Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău [...]!" (1Regi 10,9)”

Miercuri, 7 februarie 2024 Sf. Richard, rege; Fer. Ana-Maria Adorni, călug. 1Regi 10,7.9: „Tu întreci în înţelepciune şi bunătate renumele pe care l-am auzit. […] Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău căruia i-a plăcut de tine ca să te pună pe tronul lui Israel!” Cele două lecturi pe care Biserica ni le propune pentru ziua […]

Iubiți frați și surori, bună ziua! În itinerarul nostru de cateheze despre vicii și virtuți, astăzi ne oprim asupra unui viciu destul de urât, tristețea, înțeleasă ca o capitulare a sufletului, o chinuire constantă care îl împiedică pe om să simtă bucurie pentru propria existență. Înainte de toate trebuie afirmat că, în privința tristeții, Sfinții Părinți […]

Meditația Zilei

6 February 2024
Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, copil, persoane făcând yoga şi text

Marți, 6 februarie 2024 Ss. Paul Miki şi îns., m. **; Doroteea și Teofil, m. Cartea întâi a Regilor 8, 29: „Să fie ochii tăi deschiși spre casa aceasta noapte și zi, spre locul în care ai zis: «Acolo va fi numele meu», ca să asculți rugăciunea pe care ți-o va adresa slujitorul tău în […]

Meditația Zilei

5 February 2024
May be an image of 2 people and text that says

Luni, 5 februarie 2024 Sf. Agata, fc. m. ** Marcu 6,53-56: În acel timp, după ce Isus şi discipolii lui au trecut dincolo, au atins uscatul la Genezaret şi au tras la ţărm. Când au coborât din barcă, recunoscându-l îndată pe Isus, unii au alergat în toată regiunea aceea şi au început să-i aducă pe […]