Meditația Zilei

Publicatla 8 February 2024

Joi, 8 februarie 2024

Ss. Ieronim Emiliani, călug. *; Iosefina Bakhita, fc. *; Fer. Speranţa a lui Isus, călug.

Marcu 7, 26-29: “Ea l-a rugat să alunge diavolul din fiica ei. El i-a spus: “Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!” Dar ea i-a răspuns: “Doamne, chiar şi căţeii, sub masă, mănâncă din firimiturile copiilor”. El i-a spus: “Pentru acest cuvânt, mergi: diavolul a ieşit din fiica ta!”

Lecturile de azi transmit un mesaj puternic despre legătura omului cu Dumnezeu.

Citim în lectura din Vechiul Testament că Solomon, fiul lui David, merge după alți dumnezei. A făcut ceea ce este rău în ochii Domnului și nu a fost credincios cum a fost David.

În întâmplarea din Noul Testament, femeia păgână face ceea ce este rău în ochii oamenilor, și asta o aduce și mai aproape de Dumnezeu.

Se pare că Isus este epuizat și caută un timp de odihnă, deoarece „a intrat într-o casă, voind ca nimeni să nu știe”. Femeia care se apropie de Isus sparge orice barieră tradițională care ar trebui să o împiedice să facă acest lucru. Ea este păgână, impură, trăiește în afara Israelului și în afara legii lui Moise, nu face parte din poporul ales pentru care a venit Isus. Cu toate astea, păgâna se apropie și îi vorbește lui Isus, cerând eliberarea de duh necurat pentru fiica ei. Și chiar dacă este respinsă inițial, printr-o expresie din popor (evreii spuneau cu superioritate despre păgâni că sunt câini murdari, deoarece au fost excluși din legământul lui Dumnezeu; pentru greci “câine” descria o femeie nerușinată și îndrăzneață), ea insistă în fața lui Isus. Iar El nu poate rămâne indiferent, arătând astfel că iubirea și puterea vindecătoare a lui Dumnezeu nu cunosc granițe etnice, politice sau sociale, dacă alegi ceea ce este bun în ochii Lui, dincolo de ceea ce a fost stabilit de om.

Rugăciune:

Doamne, dragostea și mila Ta nu au limite. Dă-mi harul ca eu să am încredere în tine mereu și să te urmez cu o perseverență nespusă, așa cum a făcut această femeie. Crește-mi credința în puterea ta mântuitoare și întoarce-ți privirea și spre mine atunci când te strig. Amin.

May be an image of 1 person and text that says '"Doamne, chiar și cățeii, sub masă, mănâncă din firimiturile copiilor" (Mc. 7 28)'

Exprimaţi-vă opinia