1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

rec febr

Centrul Spiritual Manresa invită persoanele consacrate la o zi de reculegere și reflecție, sâmbătă, 14 februarie, între orele 9.30-17.00.  

papa predica

03.02.2015, Vatican (Catholica) – Îndemnul la „ascultare şi înţelepciune” trăite cu „bucurie şi creativitate” s-a aflat în centrul predicii Papei Francisc, la Sfânta Liturghie celebrată luni, 2 februarie 2015, în sărbătoarea Întâmpinarea Domnului, zi dedicată la nivel mondial vieţii consacrate, ajunsă în acest an la cea de-a XIX-a ediţie. „Călăuziţi-i pe alţii spre Isus, dar […]

oscarromero

03.02.2015, Vatican (Catholica) – După decenii de dezbatere în Biserică, Papa Francisc a recunoscut oficial faptul că Arhiepiscopul salvadorian Oscar Romero a fost ucis „din ură faţă de credinţă” şi nu din motive pur politice. Sfântul Părinte a semnat astăzi, 3 februarie, decretul prin care recunoaşte ca martiriu asasinarea la 24 martie 1980 a Arhiepiscopului […]

papa luminare

03.02.2015, Vatican (Catholica) – Contemplarea zilnică a Evangheliei ne ajută să trăim o adevărată speranţă, a subliniat Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată marţi, 3 februarie 2015, în cursul dimineţii, în capela reşedinţei Sfânta Marta din Vatican. Pontiful ne-a îndemnat din nou mai degrabă să citim zilnic din Evanghelie, măcar 10 minute, decât să pierdem […]

hypapante

Icoana prezentării la templu a Domnului nostru Isus Cristos Citirea icoanei Icoana reprezintă cel mai semnificativ obiect simbolic din contextul universului liturgic creștin , fiind extrem de generoasă la citire și interpretare. Icoana prezentării la templu a Domnului nostru Isus Cristos nu este cea mai complexă imagine, însă se pliază foarte bine pe textul biblic […]