BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (10)
ÎN FAŢA MORŢII
(Autobiografia Sf. Ignațiu, 32-34)
32. Odată, în Manresa, se îmbolnăvi; o febră puternică îl aduse în pragul morţii; îi era limpede că avea să-şi dea curând duhul. În acel moment îi veni un gând care îi spunea că era un bărbat drept, gând care-l muncea vârtos şi pe care el nu putea decât să-l respingă, punându-i înainte păcatele de odinioară. Acest gând îl muncea mai mult decât febra însăşi. Dar oricât se strădui, nu reuşi să-l izgonească. Când febra mai scăzu puţin şi scăpă de pericolul morţii, rugă fierbinte şi cu glas puternic pe nişte doamne care veniseră să-l viziteze ca, din dragoste pentru Dumnezeu, dacă l-ar mai vedea vreodată în pragul morţii, să-i strige cu glas puternic că e un păcătos şi să-şi amintească de jignirile pe care i le-a adus lui Dumnezeu.
33. Altă dată, pe când călătorea pe mare din Valencia spre Italia, din cauza unei furtuni puternice, se sfărâmă timona corabiei. Ajunseseră până într-acolo încât, după părerea lui şi a celorlalţi călători, nu mai puteau scăpa de la moarte pe cale firească. Atunci, pe când îşi cerceta cugetul şi se pregătea să moară, nu putu să se teamă din cauza păcatelor şi nici de osândă, ci simţi o mare tulburare şi durere pentru că se gândea că nu folosise bine darurile şi harurile pe care le primise de la Dumnezeu, Domnul nostru.
Altă dată, în 1550, suferea de o boală foarte grea care, după părerea lui şi a altora, putea fi cea de pe urmă. În acest timp, la gândul morţii, avea o aşa bucurie şi consolare spirituală pentru că trebuia să moară, încât izbucnea în plâns. Această stare deveni atât de obişnuită, încât înceta să se mai gândească la moarte pentru a nu mai fi atât de puternic consolat.
34. La începutul iernii căzu greu bolnav; pentru îngrijire, mai marii oraşului l-au pus în casa tatălui unui anume Ferrera, care mai târziu a intrat în slujba lui Baltasar de Faria. Acolo era îngrijit cu multă luare-aminte. Iar datorită veneraţiei pe care o nutreau pentru el, multe doamne de vază veneau să-l vegheze şi noaptea. După această boală rămase foarte şubrezit şi cu dese dureri de stomac. Din această pricină, ca şi din pricina iernii foarte friguroase, fu pus să se îmbrace, să se încalţe şi să-şi pună ceva pe cap. Astfel îl lămuriră să accepte două haine gri de postav foarte gros şi o beretă din aceeaşi stofă, un fel de căciulă.
În acea vreme era foarte dornic să vorbească cu alţii despre cele spirituale şi să găsească persoane înzestrate pentru aceasta.
IN FATA MORTII
Meditatie – 03.04.2013
Dupa cum am ascultat fragmentele din aceasta istorisire, putem sa ne dam seama carere este tema de meditatie propusa pentru aceasta seara.
Poate si putin in antiteza cu momentul in care ne aflam acum unii dintre noi, sau mai bine zis contra subiectului sau a trairilor din aceasta perioada, cand in Biserica Catolica dupa ritul latin sarbatorim Invierea Domnului.
Ei bine, subiectul meditatiei din aceasta seara este moartea…. Ne sunt descrise, prin cele ascultate, momentele si trairile unei persoane in fata mortii…
Ideea mea, sau ceea ce vreau eu sa va propun astazi, este sa privim mai mult sau dincolo de acest cuvant…de aceasta realitate – si anume MOARTEA.
Este un subiect care ne inchide, un subiect care ne da fiori, insa si un subiect despre care, dupa parerea mea, nu se prea vorbeste in zilele noastre. Este un subiect pe care il evitam in societate, in discutiile pe care le avem, in impartasirile noastre, iar invitatia mea este de a ne deschide mai mult si de a incerca sa privim intr-un mod mai profund aceasta tema – sa o analizam mai mult din punct de vedere spiritual – sa privim MOARTEA ca fiind ceva ce este o CONTINUARE a VIETII nu un SFARSIT al VIETII.
Revenind la fragmentele pe care le avem in fata si pe care le-am ascultat, il vedem pe Sf Ignatiu intr-un moment total diferit fata de saptamana trecuta.
Daca ne aducem aminte, in meditatia anterioara, pr. Jurek ne-a vorbit despre un moment important din viata lui Ignatiu, ba chiar mai mult, poate cel mai important – cand insusi Ignatiu spunea ca s-a simtit un alt om, un om cu o minte si o pricepere noua….si deseori, de-a lungul vietii sale, Ignatiu aminteste despre acest moment.
Ei bine, fragmentele de astazi il surprind pe Ignatiu in fata mortii… si recitind textul putem vedea ca avem 3 astefel de momente…
In primul moment il vedem pe Ignatiu care se imbolnaveste, fiind rapus la pat de o febra puternica.
Aici putem vedea cum lucreaza Dumnezeu, cum il pune la incercare pe Ignatiu si totodata putem sa ne gandim la noi, la momentele reale din viata noastra cand avem astfel de trairi, cand din punct de vedere al sanatatii intampinam dificultati…este clar ca nu ne gandim ca ne aflam fata in fata cu moartea, insa ne gandim cum sa ne insanatosim…cum sa apelam la medicamente sau cure prin care sa ne insanatosim si sa ne revenim repede.
Ei bine…. La fel ar trebui sa procedam si cu partea spirituala. In momentele in care suntem “bolnavi” din acest punct de vedere sa cautam vindecare…sa cautam medicamentul care ne reofera sanatatea….care ne reofera VIATA.
Tot in acest prim moment, putem sa vedem o slabiciune, daca imi permiteti sa spun asta, la Sf Ignatiu, si anume, putem sa vedem o MANDRIE care apare in sufletul si in mintea lui Ignatiu – dupa cum ne spune si textul – Ignatiu apeleaza la femeile care il supravegheau cerandu-le ca in astfel de momente, cand l-ar mai vedea pe pragul mortii, sa ii aminteasca de jignirile si ofensele aduse lui Dumnezeu, sa ii aminteasca de faptul ca este un om pacatos, un om slab in fata lui Dumnezeu….sa ii puna in fata lucrurile negative, pacatele pe care le-a facut de-a lugul vietii sale.
Daca imi dati voie, as vrea sa fac o paranteza si sa precizez ca o astfel de MANDRIE, astfel de trairi si ganduri le avem si noi…le am si eu. Poate ca in astfel de momente imi trec prin minte toate lucrurile negative pe care le-am facut, toate momentele in care l-am suparat pe cel de langa mine, pe parinti, frati si celelalte persoane din jurul meu…..pe Dumnezeu. Ei bine, de multe ori, in astfel de experiente privim boala sau nefericirea cu care suntem incercati ca fiind o PEDEAPSA….o pedeapsa pe care o primesc pentru tot ceea ce am gresit…si de multe ori gandim si spunem ca Dumnezeu ne pedepseste. Ei bine….NU!!! nu Dumnezeu ne pedepseste…. Dumnezeu nu pedepseste…Dumnezeu ne iubeste si astfel el nu ne doreste raul….deci nu are cum sa fie EL responsabil pentru momentele grele prin care trecem… ci trebuie sa vedem ca pedeapsa, sau in cazul de fata boala si suferinta, sunt consecintele faptelor mele….sunt consecintele comportamentului meu fata de cel de langa mine si evident fata de Dumnezeu.
Deci, Dumnezeu nu pedepseste, ci din contra ne ofera IERTAREA – ne ofera ALINAREA suferintelor noastre – am avut saptamana trecuta la Liturghie exemplul lui Iuda, al lui Petru si al celorlalti apostoli care au gresit fata de Isus – pr Henrik ne-a explicat cum Dumnezeu este nemarginit de bun si milostiv care ne iarta, insa noi trebuie sa apelam la El…la iertarea Lui.
Urmeaza al doilea moment in care Ignatiu se afla in fata mortii, sau cel putin si de aceasta data asa credea el si celelalte persoane care se aflau cu el.
Dupa cum ne spune si naratorul, de aceasta data Sf Ignatiu se afla pe mare, intr-o barca, calatorind spre Italia….si are loc acest eveniment nefericit in care se rupe carma barcii din cauza unei furtuni.
Si aici Ignatiu ne este prezentat intr-un moment de incercare. Intr-un moment in care natura intervine in viata lui. El reuseste sa isi faca un examen de constiinta dar si de aceasta data nu reuseste sa gaseasca acea liniste si pace interioara, ci este tulburat din nou de un gand, si anume – cel de a nu se simti multumit de ceea ce facuse pana in acel moment…gandul ca nu a s-ar fi fost folosit bine de toate darurile si harurile pe care le primise de la Dumnezeu.
Daca ne intoarcem la celelalte meditatii si ne amintim de momentul in care Ignatiu citea despre vietile sfintilor si vroia sa faca si el intocmai, ba chiar mai mult – vedem cum din dorinta si din devotamentul de a se ruga mai mult, de a posti mai mult, Ignatiu nu era multumit pe deplin de ceea ce facea si dupa parerea mea demonstra faptul ca inca nu era foarte bine pregatit din punct de vedere spiritual si ca inca mai avea sa invete mult – fapt pe care reuseste pana la urma si vom vedea asta in meditatiile viitoare.
Si noi, de multe ori in viata, ne regasim pe o mare in mijlocul unei furtuni si nu reusim sa ne carmuim bine barca…nu reusim sa ne carmuim bine viata datorita incercarilor si greutatilor pe care le intampinam si in special datorita faptului ca nu reusim sa gasim acea liniste, acel calm care sa ne ajute in abordarea si solutionarea problemelor noastre de zi cu zi.
Ne trezim de multe ori ca suntem singuri….fara ajutor…si de multe ori cadem, ca si Sf Ignatiu, in ganduri de nemultumire, in ganduri ca am fi putut evita anumite situatii neplacute daca ne foloseam mai bine talantii si talentul cu care am fost inzestrati… INSA sa nu consideram ca totul s-a sfarsit si ca nu exista scapare ci sa alergam si sa ne dorim sa alergam spre vindecare….spre consolare….spre ajutorul pe care il primim mereu de la Dumnezeu.
MOARTEA – privita de un crestin nu se rezuma doar la desprinderea sufletului de trup…nu doar la sfarsitul vietii pamantesti…ea trebuie inteleasa ca fiind o trecere…ca fiind o poarta spre o alta viata…ca fiind un inceput al unui nesfarsit si o continuare a tot ceea ce am experimentat pana acum pe acest pamant.
Prin aceste doua exemple din viata sf Ignatiu, va invit sa meditam asupra faptului ca MOARTEA nu este un sfarsit…prin moarte nu se intelege doar GATA….s-a terminat….tot ceea ce am facut sau ceea ce am incercat sa fac in viata mea ia acuma sfarsit.
Putem vorbi deasemenea si de o MOARTE SPIRITUALA – si anume – pacatul, cand defapt suntem despartiti sau indepartati de fericirea vesnica, cand defapt nu traim si experimentam ceea ce ne-a invatat Isus, apostolii, sfintii… Sf Ignatiu. Cunoastem foarte bine care este calea catre impacare, catre viata – prin ajutorul sacramentelor – insa nu este de ajuns atat….trebuie sa avem o atitudine in fata acestor incercari, griji, probleme pe care le intampinam si sa ne gandim mereu ca exista o salvare, ca exista o cale de scapare…. Ca exista un TATA MILOSTIV care ne asteapta mereu cu bratele deschise, indiferent de ceea ce am facut sau cu ce l-am suparat.
In finalul istorisirii ne este prezentata si cea de-a treia experienta traita de Sf Ignatiu IN FATA MORTII. O experienta diferita de celelalte doua despre care vorbisem inainte. Pot spune ca nu numai experienta este diferita ci si Ignatiu este DIFERIT – este un alt om. Daca inainte gaseam MANDRIE…. NEMULTUMIRE, FRICA, TULBURARE…de aceasta data gasim PACE, BUCURIE, LINISTE….CONSOLARE, ba mai mult Ignatiu incearca sa nu se mai gandeasca asa de mult la moarte pentru ca ceilalti sa inceteze in a-l consola.
Gasim un Ignatiu care, de aceasta data, in astfel de momente dificile de suferinta, are alte ganduri, are o alta atitudine – si anume – era dornic sa vorbeasca cu alte persoane despre cele spirituale, era interesat de ceea ce ar urma sa contine ceilalti… Vedeti – moartea privita ca o CONTINUARE a ceea ce a inceput si a realizat Ignatiu in viata lui. Il vedem pe Ignatiu interesat in aceste momente nu de el, nu de persoana lui,ci de ceilalti….
Ca si o concluzie si un subiect in plus de meditat, putem sa facem o comparatie intre al treilea moment al lui Ignatiu in fata mortii si ceea ce am trait zilele trecute – cand meditam la patimile Domnului, cand Isus Cristos, rastignit pe cruce si in chinuri, se roaga pentru ceilalti si se ingrijeste de ei, se gandeste la ceea ce avea sa INCEAPA pentru istoria omenirii si a crestinilor.