BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (12)

Publicatla 20 April 2013

BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (12)

PE DRUMURILE DIN ITALIA

(Autobiografia Sf. Ignațiu, 38-41)

 

38. Avură un vânt atât de puternic la pupă, încât făcură din Barcelona până la Gaeta cinci zile şi cinci nopţi, deşi tuturor le-a fost frică din cauza furtunii puternice.

Şi în tot acel ţinut oamenii se temeau de molimă. Dar el, abia coborât de pe corabie, porni spre Roma. Dintre cei care veniseră cu corabia se întovărăşiră cu el o femeie cu fiica ei, îmbrăcată băieţeşte, şi un alt tânăr. Aceştia îl urmară, pentru că şi ei cerşeau. Ajunşi la o gospodărie, găsiră un foc mare şi mulţi soldaţi în jurul lui; aceştia le dădură să mănânce şi să bea mult vin; îi îmbiau cu atâta stăruinţă, încât părea că vor să-i îmbete. Apoi i-au despărţit, culcându-le pe mamă şi pe fiică într-o cameră la etaj, iar pe Pelerin şi pe tânăr într-un grajd. Spre miezul nopţii, auzi strigăte puternice venind de sus. Sculându-se să vadă ce se întâmplă, le găsi pe mamă şi pe fiică jos în curte, în lacrimi, plângându-se că soldaţii încercaseră să le batjocorească. Se trezi în el atâta revoltă, încât începu să strige: „Poate fi îngăduit aşa ceva?”; şi alte înfierări asemănătoare. Le rostea cu atâta putere, încât rămaseră înspăimântaţi toţi cei din casă, fără ca vreunul să-i facă vreun rău. Băiatul fugise deja, iar ceilalţi trei porniră la drum prin noapte.

39. Ajunseră la un oraş din apropiere, dar găsiră porţile închise. Neputând intra, îşi petrecură noaptea într-o biserică ce se afla acolo şi în care ploua. Dar nici dimineaţa nu li se dădu voie să intre în oraş. În afara lui nu găsiră nimic de pomană, deşi fuseseră şi la un castel aflat în apropiere. Acolo Pelerinul se simţi rău din cauza oboselii drumului pe mare şi a celorlalte lipsuri. Nefiind în stare să mai umble, rămase acolo, în timp ce mama şi fiica plecară spre Roma.

În acea zi, ieşiră mulţi oameni din oraş. Cum Pelerinul ştia că urma să treacă pe acolo stăpâna locului, îi ieşi în cale şi-i spuse că nu era bolnav, ci numai slăbit, şi o rugă să-l lase să intre în oraş pentru a căuta cele de trebuinţă. Ea îi îngădui cu uşurinţă. Începând să cerşească, primi destui quattrini. După două zile, timp în care se întremă, îşi reluă drumul şi ajunse la Roma în Duminica Floriilor.

40. Acolo toţi cei cu care stătu de vorbă, aflând că nu avea bani pentru călătoria la Ierusalim, încercară să-l întoarcă din drum. De fapt, spuneau ei cu convingere, era cu neputinţă să călătorească fără a plăti. Dar el nu putu şovăi: avea în suflet siguranţa că va găsi o cale de a merge la Ierusalim.

După ce primi binecuvântarea Papei Adrian al VI-lea, porni spre Veneţia, opt sau nouă zile după Paşti. Avea totuşi la el şase sau şapte ducaţi pe care-i primise pentru a trece marea de la Veneţia la Ierusalim: îi luase, cuprins puţin câte puţin de frica pe care o încerca la gândul că altfel nu va putea călători. Dar, la două zile după plecarea sa din Roma, îşi dădu seama că fusese cuprins de neîncredere. Îi păru foarte rău că primise ducaţii şi se întreba dacă n-ar fi bine să scape de ei. În cele din urmă, hotărî să-i risipească cu dărnicie celor care-i ieşeau în cale şi care fireşte erau săraci. Aşa şi făcu, iar când a ajuns în Veneţia nu mai avea la el decât câţiva bănuţi, de care avu nevoie chiar în acea noapte.

41. În timpul drumului spre Veneţia, din pricina orânduielilor împotriva molimei, a dormit sub porticuri. Trezindu-se într-o dimineaţă, se pomeni faţă în faţă cu un trecător care, văzându-l, se înspăimântă şi orupse la fugă; căci se pare că era tare galben la faţă. Călătorind astfel cu câţiva tovarăşi ajunse la Chioggia şi află că nu se putea intra în Veneţia. Ceilalţi hotărâră să meargă la Padova pentru a li se da dovada de sănătate. Plecă şi el, dar nu putu ţine pasul cu ei pentru că mergeau foarte repede, iar la căderea nopţii îl lăsară în plin câmp.

Acolo îi apăru Cristos aşa cum obişnuia să-i apară, cum s-a spus mai sus, şi îl întări mult. Astfel consolat, Pelerinul ajunse a doua zi dimineaţa la porţile oraşului Padova şi intră, fără a măslui vreo dovadă – aşa cum cred că făcuseră tovarăşii lui – şi fără ca străjerii să-i ceară ceva. Acelaşi lucru se întâmplă şi la ieşire, lucru de care se mirară tovarăşii lui, care îşi procuraseră dovada pentru a merge la Veneţia, pe când el nu-şi făcuse nici un fel de griji.

 

 

Puncte de meditaţie.

  1. Primele dificultăţi ale pelerinajului la Ierusalim pe drumurile Italiei.

Călătoria pe mare, mojicia soldaţilor, molima, foamea, dormitul sub porticuri, frigul, oboseala drumului, lipsa banilor pentru a se putea îmbarca.

Cum aş reacţiona  în situaţii asemănătoare?

Descurajare? Întoarcere din drum? Aş căuta să evit, să ocolesc greutăţile ?

Aş înfrunta situaţiile dificile cu încredere, abandonându-mă în mâna lui Dumnezeu aşa cum mi-am propus la început?

 

  1. Consolare din partea Domnului.

Care sunt experienţele mele de consolare, când Dumnezeu mi-a arătat că El conduce viaţa mea, că are grijă de nevoile mele?

Să-i mulţumesc Domnului pentru purtarea lui de grijă ( pt. experienţele trăite)  şi să-i cer o încredere şi o siguranţă  mai mare în iubirea  Lui!

 

Texte de meditat:

Ex. Spirituale nr. 24,25,26 şi ne. 32-43 ( mai ales nr. 40 şi 41).

Matei 8,19-20; Matei 6,19-25;

2 Corinteni 4,7-15; 1 Corinteni 2,12-15.

 

În societatea noastră mereu ameninţată de criza economică, sau de teama unora de secătuirea resurselor planetei această siguranţă în purtarea de grijă a lui Dumnezeu poate găsi un adevărat răspuns?

Ar fi interesant să facem şi noi experienţa de abandonare în mâinile lui Dumnezeu.

Exprimaţi-vă opinia