BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (11)
STĂRILE SUFLETULUI
(Autobiografia Sf. Ignațiu, 35-37)
35. Se apropia timpul hărăzit plecării la Ierusalim. Aşa încât, la începutul anului 1523, porni spre Barcelona de unde voia să se îmbarce. Deşi s-au oferit unii să-l însoţească, a voit să călătorească singur, deoarece toată avuţia sa era să-L aibă numai pe Dumnezeu ca adăpost. Într-o zi, au stăruit mai mulţi ca să-şi ia un însoţitor, întrucât nu cunoştea nici italiana, nici latina, spunându-i-se că i-ar fi de mare ajutor. El a răspuns că, chiar de-ar fi vorba de fiul sau de fratele ducelui de Cardona, tot nu l-ar lua ca tovarăş de drum. Dorea să aibă [ca însoţitor] trei virtuţi: dragostea, credinţa şi nădejdea. Dacă ar fi avut vreun tovarăş, când i-ar fi fost foame ar fi aşteptat ajutor de la el, dacă ar fi căzut, ar fi sperat ca acesta să-l ajute să se ridice şi astfel şi-ar fi pus încrederea în el şi, prin urmare, s-ar fi alipit de el. Or el dorea să-şi pună încrederea, dragostea şi speranţa numai în Dumnezeu. Aceste lucruri pe care le spunea le şi simţea în inima sa.
De aceea, dorea nu numai să călătorească singur, ci şi fără merinde. Şi târguindu-se cu privire la îmbarcare, căpătă de la proprietarul corabiei învoirea de a călători fără să plătească, pentru că nu avea bani, doar că trebuia să-şi ia nişte pesmeţi ca să aibă ce mânca.
36. Când voi să cumpere pesmeţii, fu cuprins de noi scrupule: „Acestea sunt nădejdea şi credinţa pe care le ai în Dumnezeu şi care nu-ţi vor lipsi niciodată?” etc. – şi asta cu atâta tărie, încât îi dădeau mult de furcă. În cele din urmă, neştiind ce să mai facă, pentru că de amândouă părţile vedea motive întemeiate, se hotărî să se lase pe mâna duhovnicului său. Îi spuse aşadar cât era de dornic să urmeze desăvârşirea şi ceea ce ar fi spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi îi înfăţişă motivele pentru care şovăia în privinţa celor necesare traiului. Duhovnicul i-a spus să cerşească cele necesare pentru drum.
Cum el ceru de pomană unei doamne, ea îl întrebă încotro dorea să se îmbarce. El şovăi câteva clipe, dacă să-i spună sau nu. În cele din urmă, nu îndrăzni să-i spună decât că mergea în Italia şi la Roma. Iar ea, parcă speriată, îi zise: „La Roma vreţi să mergeţi? Apoi, cei ce merg acolo nu se ştie cum se întorc”. Voia să spună că în Roma s-ar fi ales cu puţin folos spiritual. Motivul pentru care nu îndrăzni să-i spună că mergea la Ierusalim a fost teama de mărirea deşartă. Această teamă îl chinuia atât de mult încât nu îndrăznea niciodată să spună nici din ce ţară venea şi nici din ce neam se trăgea. În sfârşit, după ce avu pesmeţii, se îmbarcă. Mai înainte însă, băgă de seamă că mai avea cinci sau şase bănuţi, pe care îi primise cerşind din poartă-n poartă – căci astfel obişnuia să trăiască – şi îi lăsă pe o bancă ce se afla acolo, aproape de ţărm.
37. Rămase în Barcelona ceva mai mult de douăzeci de zile, apoi se îmbarcă. În tot acest timp a căutat, după obiceiul său, oameni duhovniceşti, chiar dacă aceştia trăiau în singurătate, departe de oraş, pentru a sta de vorbă cu ei. Dar nici în Barcelona, nici în Manresa, în tot timpul petrecut acolo, nu găsi pe nimeni care să-l fi putut ajuta atât cât şi-ar fi dorit, în afară de acea doamnă din Manresa despre care a fost vorba mai sus, cea care se rugase la Dumnezeu pentru ca Isus Cristos să i se arate Pelerinului. Numai acea femeie părea că pătrunde mai adânc cele duhovniceşti. Astfel că, după plecarea din Barcelona, pierdu cu desăvârşire grija de a căuta oameni duhovniceşti.
Puncte de meditatie:
a) In pasajele de astazi observam ca sf. Ignatiu isi pune increderea, dragostea si speranta in Dumnezeu. Toata avutia lui era sa-l aiba pe Dumnezeu ca adapost. Ignatiu se abandoneaza in mainile lui Dumnezeu.
Punct de meditatie: Matei 6, 25-26. 1 Corinteni 13.
Putem sa ne abandonam in mainile lui Dumnezeu?
Ne punem increderea,dragostea si speranta in mainile lui Dumnezeu?
b) Sfantul Ignatiul, cuprins de noi scrupule, nestiind ce sa aleaga, apeleaza la duhovnicul sau si ii urmeaza sfatul.
Avem un parinte spiritual?
Ce facem cand ne aflam in fata unei decizi importante?
Apelam la un parinte spiritual cand nu stim in ce directie sa o luam?
Cautam sa aprofundam viata crestina?
Matei 6, 25-34
25 De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26 Priviţi păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi mult mai de preţ decât ele? 27 Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuşi de puţin la durata vieţii sale? 28 Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă îngrijoraţi? Observaţi cum cresc crinii de pe câmp: nu trudesc şi nu ţes. 29 Totuşi vă spun că nici Solomon, în toată măreţia lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. 30 Aşadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba de pe câmp, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, oameni cu puţină credinţă? 31 Deci, nu vă îngrijoraţi spunând: „Ce vom mânca? Ce vom bea?” sau „Cu ce ne vom îmbrăca?” 32 Căci păgânii caută toate acestea; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. 33 Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga. 34 Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi. Ajunge zilei răutatea ei.
1 Cor 13
1 Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. 2 Şi dacă aş avea darul profeţiei, şi dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa, şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic. 3 Şi dacă toată averea mea aş da-o ca hrană săracilor, şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars, dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic. 4 Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. 5 Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul [primit]. 6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7 Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. 8 Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi. 9 Căci noi cunoaştem în parte şi profeţim în parte, 10 însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea. 11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit matur, m-am lăsat de cele copilăreşti. 12 Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci [vom vedea] faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. 13 Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.