1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

IPS Ioan Robu

19.11.2015, București (Catholica) – Aflat la Roma, pentru o vizită de lucru, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, a participat miercuri, 18 noiembrie a.c., la audiența generală pe care Papa Francisc a ținut-o în Piața San Pietro din Vatican. După audiență, IPS Ioan Robu l-a salutat în particular pe Suveranul Pontif, căruia i-a mulțumit […]

Să nu pierdem simțul divinității din cauza tentațiilor lumești: Papa, la Sfânta Liturghie de vineri, 20 noiembrie – ANSA  20 noiembrie 2015. Biserica să nu fie atașată de bani, de putere și să nu o venereze pe “sfânta mită”. Biserica să-și afle forța și bucuria în Cuvântul lui Isus: astfel a evidențiat Papa Francisc în […]

pelerinul pacii afis

Editura Galaxia Gutenberg organizează o lansare de carte despre Sfântul Ioan Paul al II-lea în cadrul Târgului Gaudeamus, ediția a 22-a: „Pelerinul iubirii milostive”, autor Ecaterina Hanganu. Invitaţi: Pr. Marius Taloş SJ, Superiorul Regional al călugãrilor iezuiţi din România, Silviu Hodiş, editor Evenimentul va avea loc vineri, 20 noiembrie 2015, de la ora 17.30, în […]

merton1

Editura ARCB, a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, organizează o dublă lansare de carte în cadrul Târgului Gaudeamus, ediția a 22-a. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 noiembrie 2015, de la ora 16.30, în spațiul „Bursa de contacte Gaudeamus”, de la nivelul 3.20:122 al Pavilionului Central Romexpo. Primul volum lansat este „Muntele cu șapte trepte”, de […]

Papa Francisc i-a primit în audienţă joi, la ora prânzului, în Aula Sinodului din Vatican, pe cei circa 550 de participanţi la cea de-a 30-a Conferinţă internaţională organizată de Consiliul Pontifical pentru Operatorii Sanitari. – ANSA  19 noiembrie 2015. Papa Francisc i-a primit în audienţă joi, la ora prânzului, în Aula Sinodului din Vatican, pe […]