1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

7 martie 2016. Papa Francisc și-a exprimat gratitudinea și recunoștința față de Biserica Greco-Catolică din Ucraina care, în încercări, a rămas întotdeauna fidelă Bisericii și Succesorului lui Petru. Cuvintele de apreciere sunt conținute în mesajul adresat Preafericitului Sviatoslav Shevchuk, arhiepiscop major de Kiev-Halici, la împlinirea a 70 de ani de la pseudo-sinodul de la Lvov […]

RV 06 mar 2016. ”Dumnezeu este Tatăl milostiv care în Isus ne iubește dincolo de orice măsură și așteaptă mereu convertirea noastră ori de câte ori greșim”: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Angelus”, recitată duminică, 6 martie 2016, împreună cu mii de credincioși în Piața Sfântul Petru, referindu-se pe larg la parabola fiului risipitor, proclamată […]

page

În weekend-ul 4-6 martie, la Centrul Manresa, tinerii ne-am adunat pentru a ne reculege “între prisosință și risipă”. Întâlnirea a fost centrată pe două texte biblice: parabola fiului risipitor, respectiv textul cărții lui Iona. Un grup de 50 de persoane ne-am evaluat și îmbunătățit relația cu Dumnezeu prin prisma celor două texte principale. Dar mai […]

IMG_5492

În data de 26 martie, Marșul pentru viață 2016 se va desfășura în peste 100 de orașe din România și Republica Moldova. Marșul pentru viață, devenit o tradiție a ultimilor ani, are sprijinul Patriarhiei Române și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Asociația Studenți pentru Viață, inițiatorul demersului, susține că mesajul pe care vrea să îl […]

OSSROM24793_Articolo

5 martie 2016. Starea de orbire a spiritului nu îngăduie o bună vedere. Tentațiile încețoșează ochii sufletului și duc la miopia ochilor inimii. Să ne redobândim vederea pentru că viața nu depinde ce ceea ce se posedă! Acest îndemn, rostit de papa Francisc a fost adresat de pontif vineri după-amiază (4 martie), în timpul celebrării penitențiale […]