Archive for September, 2015

Papa Francisc, în mijlocul pelerinilor în aula Paul al VI-lea – OSS_ROM RV 12 sep 2015. papa Francisc a primit sâmbătă în audiență, în Aula Paul al VI-lea, aproximativ șapte mii de persoane de la Banca de Credit Cooperativ din Roma, reprezentând conducerea, angajații și familiile lor. Audiența a fost prilejuită de împlinirea a 60 de […]

Schonborn

De Andrea Tornielli “Ar trebui să privim numeroasele situaţii de convieţuire nu numai din punctul de vedere a ceea ce lipseşte, ci şi din punctul de vedere a ceea ce este deja promis, a ceea ce este deja prezent”, pentru că “se poate învăţa mereu şi de la cel care trăieşte în situaţii obiectiv iregulare”. […]

refugiati in Europa

Serviciul Iezuit pentru Refugiati in Romania (JRS Romania) impreuna cu celelalte birouri din Europa, au inaintat astazi prin biroul JRS Europa, o scrisoare presedintelui Uniunii Europene, Donald Tusk, sa conduca statele membre sa convina asupra actiunii umanitare comune privind refugiatii, in sedinta de din 14 septembrie . Scrisoarea semnata de 13 birouri JRS si doua agentii […]

Papa Francisc cere comunității internaționale să nu uite de cei săraci în abordarea schimbărilor climatice – REUTERS  RV 11 sep 2015. Abordarea schimbărilor climatice nu pot face abstracție de cerințele celor mai săraci dintre locuitorii pământului: Suveranul Pontif a primit vineri în Sala Clementină din Palatul Apostolic aproximativ 300 de participanți la întâlnirea internațională organizată de […]

Papa Francisc: Patru roluri pentru Episcopi

Publicatla 12 September 2015
papa curia

10.09.2015, Vatican (Catholica) – Papa Francisc le-a amintit Episcopilor că sarcina lor primă și indispensabilă este de a fi martori ai lui Cristos Înviat. Adresându-se în această dimineață Episcopilor, în Vatican, Sfântul Părinte a afirmat că această mărturie este necesară pentru a-și trăi numirea ca păstori și a continuat reflectând la patru roluri specifice pe […]