Papa Francisc: Patru roluri pentru Episcopi

Publicatla 12 September 2015

papa curia

10.09.2015, Vatican (Catholica) – Papa Francisc le-a amintit Episcopilor că sarcina lor primă și indispensabilă este de a fi martori ai lui Cristos Înviat. Adresându-se în această dimineață Episcopilor, în Vatican, Sfântul Părinte a afirmat că această mărturie este necesară pentru a-și trăi numirea ca păstori și a continuat reflectând la patru roluri specifice pe care Episcopii trebuie să le îndeplinească.

Noii Episcopi s-au aflat în Roma pentru o reculegere specială organizată pentru cei care au fost consacrați întru episcopat în ultimul an. Reculegerea lungă de o săptămână este organizată anual de Congregația pentru Episcopi și oferă noilor Episcopi un timp special dedicat rugăciunii și studiului. Cele patru roluri explorate de Pontif sunt: a fi martor al Veștii Bune a lui Cristos Înviat; a fi educator, lider spiritual și catehet; a fi mistagog, sau învățător responsabil pe viață de formarea continuă a credincioșilor; respectiv fi misionar.

Pentru credincioșii care deja merg alături de voi, le-a spus Papa Francisc Episcopilor, „găsiți locuri și pregătiți corturi în care Cristos Înviat își poate revela splendoarea”. I-a îndemnat să facă toate eforturile „pentru a-i însoți pe culme”. În mijlocul numeroaselor responsabilități, Episcopii trebuie să aibă mereu bucuria. „Fără bucurie, creștinismul ajunge oboseală, pură oboseală.” Sfântul Părinte i-a chemat pe Episcopi să aibă grijă de preoți, „pentru ca aceștia să reaprindă în oameni încântarea față de Dumnezeu, pentru ca să dorească să rămână mereu în prezența Sa, să nu dorească nimic altceva decât să revină în prezența Sa”.

Ca misionari, Episcopii au fost invitați de Papa Francisc să îi caute pe cei care nu îl cunosc pe Isus sau l-au respins. „Mergeți înspre ei”, a spus el, referindu-se apoi la pasajul cu Zaheu. „Nu vă fie teamă să îi invitați să coboare imediat, deoarece Domnul dorește să intre, tocmai astăzi, în casele lor.” La final Pontiful a oferit binecuvântarea apostolică Episcopilor și Bisericilor lor.

sursa: catholica.ro

Exprimaţi-vă opinia