1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația Zilei

1 August 2025

Vineri, 1 august 2025 Sf. Alfons M. de Liguori, ep. înv. ** 1Petru 1,25: “Cuvântul lui Dumnezeu rămâne pe vecie. Acesta este cuvântul care v-a fost vestit prin evanghelie.” Să nu uităm că viaţa aceasta pământească trece și doar Dumnezeu rămâne veșnic. Să ne oprim din alergătura noastră de zi cu zi după tot felul […]

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. II. Viaţa lui Isus. Vindecările. 12. Surdomutul. “Şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: «Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească»” (Mc 7,37) Iubiţi fraţi şi surori, Cu această cateheză, încheiem itinerarul nostru cu privire la viaţa publică […]

Meditația Zilei

31 July 2025

Joi, 31 iulie 2025 Sf. Ignaţiu de Loyola, pr. ** 1Corinteni 10,31: “Aşadar, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, toate să le faceţi spre gloria lui Dumnezeu!” Acest verset ascunde o lumină profundă, aceea care a călăuzit pașii Sfântului Ignațiu de Loyola, cel pe care Biserica îl amintește astăzi. În ea […]

Îl comemorăm astăzi, 31 iulie, pe Sfântul Ignaţiu de Loyola, fondatorul Societăţii lui Isus, un ordin religios care şi-a început activitatea pe teritoriul actualei Dieceze de Iaşi la câţiva ani de la moartea acestuia. Ca toate ordinele şi congregaţiile călugăreşti, înainte de implantarea lor pe teritoriul Moldovei, şi Societatea lui Isus a avut o istorie […]

ignatius

E greu ca cineva să-i dea de gust lui Ignaţiu. Nu se compară, în aparenţă, sub nici o formă cu imaginea seducătoare a lui Francisc Xaveriu: bombă, lumânare ce arde puternic şi se consumă repede pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Ignaţiu poate părea o figură marcată îndeosebi de autoritate. Un general de armată, imagine creată […]