Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. II. Viaţa lui Isus. Vindecările. 12. Surdomutul. “Şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: «Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească»” (Mc 7,37)
Iubiţi fraţi şi surori,
Cu această cateheză, încheiem itinerarul nostru cu privire la viaţa publică a lui Isus, făcută din întâlniri, din parabole şi din vindecări.
Şi acest timp în care trăim are nevoie de vindecare. Lumea noastră este străbătută de un climat de violenţă şi de ură care mortifică demnitatea umană. Trăim într-o societate care se îmbolnăveşte din cauza unei “bulimii” a conexiunilor pe reţelele de socializare: suntem hiperconectaţi, bombardaţi de imagini, uneori chiar false sau distorsionate. Suntem copleşiţi de multiple mesaje care stârnesc în noi o furtună de emoţii contradictorii.
În acest scenariu, poate apărea în noi dorinţa de a opri totul. Am putea chiar prefera să nu mai auzim nimic. Chiar şi cuvintele noastre riscă să fie înţelese greşit şi am putea fi tentaţi să ne retragem în tăcere, într-o lipsă de comunicare unde, oricât de aproape am fi, nu mai reuşim să exprimăm lucrurile cele mai simple şi mai profunde.
În acest sens, aş dori să mă opresc astăzi asupra unui text din Evanghelia lui Marcu care ne prezintă un om care nici nu vorbeşte, nici nu aude (cf. Mc 7,31-37). Exact cum ni s-ar putea întâmpla şi nouă astăzi, acest om a decis poate să nu mai vorbească pentru că nu s-a simţit înţeles şi să-şi reducă la tăcere orice glas pentru că era dezamăgit şi rănit de ceea ce a ascultat. Într-adevăr, nu el merge la Isus pentru a fi vindecat, ci este adus de alte persoane. S-ar putea crede că aceia care îl conduc la Învăţător sunt cei îngrijoraţi de izolarea sa. Însă comunitatea creştină a văzut în aceste persoane şi imaginea Bisericii, care însoţeşte pe fiecare om la Isus pentru ca să asculte cuvântul său. Episodul are loc în teritoriu păgân, aşadar ne aflăm într-un context în care alte voci tind să înăbuşe vocea lui Dumnezeu.
Comportamentul lui Isus poate părea iniţial ciudat, pentru că îl ia pe acest om cu el şi îl duce deoparte (v. 33a). Astfel pare să accentueze izolarea sa, dar la o privire mai atentă, ne ajută să înţelegem ce se ascunde în spatele tăcerii şi a închiderii acestui om, ca şi cum ar fi înţeles nevoia sa de intimitate şi de apropiere.
Isus îi oferă înainte de toate o apropiere tăcută, prin gesturi care vorbesc despre o întâlnire profundă: atinge urechile şi limba acestui om (cf. v. 33b). Isus nu foloseşte multe cuvinte; spune singurul lucru de care are nevoie în acest moment: “Deschide-te!” (v. 34). Marcu prezintă cuvântul în aramaică, effatá, aproape pentru a ne face să-i auzim sunetul şi să respirăm “pe viu”. Acest cuvânt, simplu şi foarte frumos, conţine invitaţia pe care Isus o adresează acestui om care a încetat să asculte şi să vorbească. Este ca şi cum Isus i-ar spune: “Deschide-te acestei lumi care te înspăimântă! Deschide-te relaţiilor care te-au dezamăgit! Deschide-te vieţii pe care ai renunţat să o înfrunţi!”. De fapt, a ne închide nu este niciodată o soluţie.
După întâlnirea cu Isus, acea persoană nu numai că vorbeşte din nou, ci o face “corect” (v. 35). Acest adverb introdus de evanghelist pare să ne spună ceva mai mult despre motivele tăcerii sale. Poate că acest om a încetat să vorbească pentru că i se părea că spune lucrurile greşit, poate că se simţea inadecvat. Cu toţii experimentăm faptul că suntem înţeleşi greşit şi neînţeleşi. Cu toţii avem nevoie să-i cerem Domnului să ne vindece modul de comunicare, nu numai pentru a fi mai eficienţi, ci şi pentru a evita să-i rănim pe ceilalţi cu cuvintele noastre.
A vorbi din nou corect este începutul unui drum, încă nu este punctul de sosire. De fapt, Isus îi interzice acelui om să relateze ce i s-a întâmplat (cf. v. 36). Pentru a-l cunoaşte cu adevărat pe Isus, trebuie să parcurgem un drum, trebuie să fim cu el şi să străbatem şi pătimirea sa. Când îl vom fi văzut umilit şi suferind, când vom experimenta puterea mântuitoare a crucii sale, atunci vom putea spune că l-am cunoscut cu adevărat. Nu există scurtături pentru a deveni discipoli ai lui Isus.
Iubiţi fraţi şi surori, să-i cerem Domnului să putem învăţa să comunicăm cu onestitate şi prudenţă. Să ne rugăm pentru toţi cei care au fost răniţi de cuvintele altora. Să ne rugăm pentru Biserică, ca să nu neglijeze niciodată misiunea sa de a-i duce pe oameni la Isus, pentru ca aceştia să poată asculta cuvântul său, să fie vindecaţi de el şi, la rândul lor, să devină purtători ai veştii sale de mântuire.
LEO PP. XIV
sursa: ercis.ro