1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

31 iulie

La începutul lunii, Ignaţiu s-a dus să se odihnească la „Vie”. Oboseală extremă, suferinţe intolerabile… A venit momentul să-şi întâlnească prietenii: Diego Hoces, „primul care a murit”, Jean Codure, tocmai după voturile de la San Paolo Fuori le Mura, Petru Favre la întoarcerea din toate călătoriile sale şi Francisc Xaveriu în faţa Chinei?… În aceste […]

Meditația Zilei

30 July 2025

Miercuri, 30 iulie 2025 Sf. Petru Crisologul Matei 13, 45-46: “Împărăţia cerurilor este asemenea unui negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găseşte un mărgăritar de mare valoare, merge, vinde tot ce are şi îl cumpără.” Isus ne dezvăluie imaginea unui negustor – un om obișnuit, dar atent, care nu caută un lucru oarecare, ci ceva […]

Printre cele 120 de mii de persoane adunate în Piaţa “Sfântul Petru” şi în Via della Conciliazione pentru Liturghia de deschidere a Jubileului tinerilor, marţi, 29 iulie 2025, prezidată de pro-prefectul Dicasterului pentru Evanghelizare, Monseniorul Fisichella, Leon al XIV-lea soseşte pe neaşteptate la sfârşitul celebrării şi invită tinerii şi tinerele să fie martori ai păcii […]

Cu ocazia Jubileului tinerilor, programat la Roma între 28 iulie şi 3 august, reparcurgem câteva reflecţii ale pontifilor, în perioada jubiliară, despre noile generaţii: vise, angoase şi speranţe în lumina evangheliei. Celebrări, întâlniri şi momente de sărbătoare în care răsună voci şi speranţe în mai multe limbi şi din fiecare colţ al lumii. Jubileul tinerilor, […]

Meditația Zilei

29 July 2025

Marți, 29 iulie 2025 Ss. Marta, Maria şi Lazăr, fraţi Luca 10,39: „Aceasta avea o soră numită Maria, care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui.” Sf. Evanghelist Luca evocă atitudinea Mariei: ascultarea umilă a Cuvântului lui Isus, musafir in casa ei. Maria lasă totul: grijile, preocupările și savurează fiecare cuvânt pe care Isus îl […]