1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

În acest nou an academic, 2018-2019, noul drum de formare al seminariștilor Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif ” din Iași a debutat cu două pelerinaje. Primul, pe 22 septembrie,  a avut ca destinație Nisiporești, locul unde Venerabila Slujitoare a lui Dumnezeu Veronica Antal a fost ridicată la cinstea altarelor ca Fericită. Cel de-al doilea pelerinaj […]

Apostolatul Rugăciunii Luna noiembrie 2017

Apostolatul Rugăciunii Luna Octombrie 2018       Rugăciunea oferirii zilei Preasfântă Inimă a lui Isus, eu îți ofer prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei, Mama Bisericii, în unire cu jertfa euharistică, rugăciunile și munca, bucuriile și suferințele acestei zile: pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea tuturor oamenilor, prin harul Spiritului Sfânt, spre slava lui Dumnezeu […]

Meditația zilei

1 October 2018
43018893_455701508284623_6968879970164670464_n

Luni, 1 octombrie 2018 Iob 1,6-22: Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat Iob ne arată cum să fim perseverenți în credință. Să nu punem siguranța în ceea ce am acumulat ca și lucruri materiale, cunoaștere sau relații multe, ci în ceea ce înseamnă Dumnezeu pentru mine. Dumnezeu are puterea să îmi […]

Meditația zilei

28 September 2018
42547924_453845671803540_8556847211923636224_n

Vineri, 28 septembrie 2018 Lc 9, 18-22 „Fiul Omului a venit ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” Azi Isus întreabă cine spune lumea că este El, iar răspunsurile sunt pe cât de diversificate, pe atât de mici. Oamenii vremii Îl conceptualizau după propria minte și înțelegere. Apoi, tot El ne […]

fedeli Cattolici in Cina, fedeli cinesi in preghiera

Mesajul papei Francisc adresat catolicilor chinezi  PAPA Într-un “Mesaj adresat catolicilor chinezi şi Bisericii universale”, papa Francisc explică motivele care l-au determinat să semneze Acordul Provizoriu cu Republica Populară Chineză, mai exact promovarea vestirii Evangheliei şi realizarea unităţii comunităţii catolice. Mesajul papei Francisc adresat catolicilor din China Sergio Centofanti – Cetatea Vaticanului 27 septembrie 2018 […]