1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația zilei

9 October 2018
43448544_459280511260056_7182194842384990208_n

Marți, 9 octombrie 2018 Galateni 1,13-24; Luca 10,38-42 “Maria, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui”   În prima lectură, Paul amintește de trecutul lui, în care, plin de zel pentru tradiția iudaică, persecuta tocmai Biserica lui Dumnezeu. El vorbește despre convertirea lui nu ca pe un merit propriu sau lucrare de convingere a apostolilor, […]

  Aici sunt întrebările scrise… Răspunsurile le vor da părinţii sinodali. Pentru că dacă aş da eu răspunsurile aici, aş anula Sinodul! Răspunsurile trebuie să vină de la toţi, de la reflecţia noastră, de la discuţia noastră şi, mai ales, trebuie să fie răspunsuri făcute fără frică. Eu mă voi limita numai – cu privire […]

  De Andrea Tornielli “Mi-o imaginez ca o tânără normală, o tânără de astăzi, deschisă să se căsătorească, să facă o familie”. Papa Francisc vorbeşte despre Sfânta Fecioară Maria şi explică rugăciunea Bucură-te, Marie în noua carte interviu cu părintele Marco Pozza, capelan al închisorii din Padova, editat de Rizzoli şi de Libreria Editrice Vaticana. […]

Liturghie în capela Casei Santa Marta 08.10.2018, Vatican (Catholica) – La Sfânta Liturghie celebrată luni, 8 octombrie, în capela Casei Santa Marta, din Vatican, Papa Francisc ne-a îndemnat să reflectăm asupra semnificației avută de identitatea creștină, îndemnându-ne să fim „deschiși” la surprizele lui Dumnezeu și să ne apropiem de cei în nevoie. Cu îndemnul de […]

Meditația zilei

8 October 2018
43326542_458918137962960_9173129423526821888_n

Luni, 8 octombrie 2018 Lc 10,35: „Îngrijește-te de el și ceea ce vei mai cheltui îți voi da când mă voi întoarce!”   Sfinții Părinți ai Bisericii au înțeles – și pentru ca noi să înțelegem – că Bunul Samaritean, singurul care își poate asuma în întregime rănile omului strivit de violență și batjocura celui […]