1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația Zilei

11 September 2025

Joi, 11 septembrie 2025 Ss. Prot şi Iacint, fraţi m. Luca 6, 27-28: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Vouă, care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează!” Cuvintele lui Isus par uneori de […]

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. III. Paştele lui Isus. 6. Moartea. “Isus, scoţând un strigăt puternic, şi-a dat duhul” (Mc 15,37) Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi vă mulţumesc pentru prezenţa voastră, o mărturie frumoasă! Astăzi contemplăm punctul culminant al vieţii lui Isus în această lume: moartea sa pe cruce. Evangheliile […]

Meditația Zilei

10 September 2025

Miercuri, 10 septembrie 2025 Sf. Nicolae din Tolentino Coloseni 3, 1-3: “Fraţilor, aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu! Cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de pe pământ, căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă împreună cu Cristos în […]

Meditația Zilei

9 September 2025

Marți, 9 septembrie 2025 Sf. Petru Claver, pr. Luca 6,18-19: „Cei chinuiți de duhuri necurate erau vindecați şi toată mulțimea căuta să-l atingă, pentru că ieșea din el o putere care-i vindeca pe toți.” Sf. evanghelist Luca ne invită să medităm la profunzimea credinței noastre în Cristos Isus. Să ne lăsăm vindecați de El prin […]

Kumorowicz  Władysław, preot, născut la 27 iunie 1904 în Katterbach (Spisz), a intrat în prdinul iezuit în ziua de 8 decembrie 1923 la Kalisz, a fost hirotonit în data de 18 iunie 1933 la Lublin. A studiat filosofia la Cracovia în anii 1927-30 și teologia la Lublin în 1930-34. Din anul 1934 a fost operarius, […]