1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

reductiuni

1767/ Toți iezuiții din Paraguay au fost arestați la ordinul împăratului Carol al III-lea al Spaniei și au fost trimiși în exil. Erau 285 preoți, 109 frați, 59 scolastici și 11 novici. 

Meditația zilei

7 July 2020

Marți 7 iulie 2020Matei 9,32b-38: „Isus străbătea toate cetăţile și satele… vindecând orice boală şi orice neputinţă” http://www.ercis.ro/liturgie/lecturi2020.asp Pare un basm de demult, nu o realitate. Dar Isus între-adevăr călătorea din cetate în cetate. Orice boală, oriece nepuntință era vindecată.Dar lucrarea aceasta de vindecare nu s-a terminat cu moartea lui Isus! Totuși El a …

Papa Francisc 06.07.2020, Vatican (Catholica) – Cuvintele Papei Francisc, adresate duminică, 5 iulie a.c., după rugăciunea Angelus, în sprijinul rezoluției ONU, în vederea încetării imediate a ostilităților la nivel global astfel încât să se permită pacea și siguranța indispensabile pentru acordarea de ajutoare populațiilor, astfel încât să poată combate pandemia de Covid-19, au fost comentate într-un […]

Ennio Morricone 06.07.2020, Vatican (Catholica) – „Dacă voi veți continua să comiteți nedreptăți, Dumnezeu vă va lăsa fără muzică.” În această frază a lui Casiodor, Ennio Morricone, marele compozitor roman decedat astăzi, 6 iulie 2020, la vârsta de 91 de ani, vedea sintetizată viziunea spirituală care angaja toată opera sa muzicală. „Pentru el muzica era exprimare […]

Meditația zilei

6 July 2020

Luni, 6 Iulie 2020Matei 9,18-26: „O voi duce în pustiu și îi voi vorbi la inimă.” Uneori ne este frică de faptul că Dumnezeu ne-ar putea cere ceva de care ne temem. De exemplu, ne temem de chemarea de-a merge în pustiu unde ne întâlnim cu noi înșine și în mod necondiționat ne întâlnim și […]