1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația zilei

1 February 2021

Luni 1 februarie 2021 Mc 5, 19: „Mergi acasă la ai tăi şi povesteşte-le ceea ce a făcut Domnul pentru tine şi cum s-a îndurat de tine!” .Du-te acasă! Parcă sună a un refuz criptat! Aceste cuvinte le-a adresat Isus unui locuitor din Ținutul Gadarenilor, un bărbat pe care Mântuitorul l-a eliberat de posesiunea diabolică. […]

  Rugăciunea oferirii zilei Preasfântă Inimă a lui Isus, eu îți ofer prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei, Mama Bisericii, în unire cu jertfa euharistică, rugăciunile și munca, bucuriile și suferințele acestei zile: pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea tuturor oamenilor, prin harul Spiritului Sfânt, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.   Intenția de rugăciune care […]

Învățătura lui Isus și puterea sa de vindecare au fost în centrul alocuțiunii prezentată de papa Francisc la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată duminică la amiază împreună cu un mic grup de colaboratori în biblioteca Palatului Apostolic din Cetatea Vaticanului. În alocuțiunea sa, papa a făcut un comentariu la pagina Evangheliei proclamată în această duminică după […]

Meditația zilei

30 January 2021

Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 “Cine este oare acesta că și vântul și marea îl ascultă?” Mc 4, 41 Cine este oare cel care din iubire pentru noi, păcătoșii, s-a coborât, a trăit printre noi și a murit pe lemnul crucii? Cine este cel care ne-a învățat cum să iubim, chiar și pe cei care nu […]

Meditația zilei

29 January 2021

Vineri, 29 Ianuarie 2021 Marcu 4, 26-27: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în pământ şi, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum. Este o poveste despre un preot care, o dată, în mijlocul celebrării unui …