Meditația zilei

Publicatla 1 February 2021

Luni 1 februarie 2021

Mc 5, 19: „Mergi acasă la ai tăi şi povesteşte-le ceea ce a făcut Domnul pentru tine şi cum s-a îndurat de tine!”

.Du-te acasă! Parcă sună a un refuz criptat! Aceste cuvinte le-a adresat Isus unui locuitor din Ținutul Gadarenilor, un bărbat pe care Mântuitorul l-a eliberat de posesiunea diabolică. Viața acestuia până să-l întâlnească pe Domnul se mărginea în a urla, a locui în morminte și a înspământa pe oricine s-ar fi apropiat de dânsul. Un om bolnav sufletește și trupește aflat la periferia societății și a vieții…

Isus i-a redat libertatea de om și demnitatea de fiu o dată cu vindecarea sa. De aceea, omul vindecat a dorit imediat să meargă cu Isus, să-l urmeze asemenea celorlalți ucenici. Cuvintele lui Isus îi sugerează altceva: întoarcerea acasă, printre ai săi, pentru a da mărturie cu viața sa nouă lucrarea primenitoare pe care Domnezeu o are cu el. Practic să anunțe prin viața sa proprie minunile Domnului!

Poate și eu simt dorința de a-l urma mai îndeaproape pe Isus, dar viața mea, casa mea, familia mea mi se par că m-ar împiedica uneori s-o fac așa cum aș crede de cuviință. Isus îmi zice și mie să fiu înainte de toate apostolul său plin de creativitate în propria-mi familie, la locul de muncă, printre prietenii și cunoscuții mei

.Cum pot da mărturie înaintea celorlalți de tot binele pe care l-am primit de la Isus?

Rugăciune

Doamne, deschide-mi ochii, pentru ca eu să recunosc minunile Cuvântului tău. PutereaSpiritului tău Sfânt să fie în inima mea și pe buzele mele, pentru ca eu să pot anunța cu vrednicie șicu dreptate cuvintele tale. Tu, care asemenea cărbunelui aprins ai atins buzele profetului, curățindu-le de păcat, atinge și buzele mele și fă-mă capabil să anunț lucrările tale. Amin.

39397 SharesLikeCommentShare

Exprimaţi-vă opinia