1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

12.05.2021, București (Catholica) – În ziua de 13 mai 2021, credincioșii romano-catolici celebrează Înălțarea Domnului. Evanghelistul Marcu ne spune că „Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, s-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Mc 16,19). În textul evanghelic proclamat în această zi la Sfânta Liturghie, citim că Isus, arătându-li-se celor unsprezece, […]

Meditația zilei

13 May 2021

Joi, 13 mai 2021 † ÎNĂLŢAREA DOMNULUI Faptele Apostolilor 1, 10-11: În timp ce erau cu ochii aţintiţi spre cer şi el se înălţa, iată că le-au apărut doi bărbaţi în haine albe şi le-au spus: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, […]

Mons. Luis Ladaria Ferrer 12.05.2021, Vatican (Catholica) – Dialog, atenție, înțelegere, unitate. Sunt liniile directoare spre care Congregația pentru Doctrina Credinței îi îndeamnă pe Episcopii din Statele Unite să procedeze pentru discuțiile lor asupra formulării unei politici naționale „pentru a înfrunta situația catolicilor aflați în funcții publice care susțin legislația care permite avortul, eutanasia sau alte […]

12.05.2021, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a instituit marți, 11 mai 2021, noua slujire laicală a catehetului, prin Scrisoarea apostolică „Antiquum ministerium”. Catholic News Agency a realizat un material, bazat pe conferința de presă de marți, de prezentare a documentului, în care răspunde la întrebările care pot apărea cu privire la ce este și pentru cine […]

12.05.2021, Vatican (Catholica) – Ajuns la a 33-a cateheza din seria dedicată rugăciunii, Papa Francisc s-a oprit astăzi la lupta rugăciunii, care reprezintă chiar numele unei părți din Catehismul Bisericii Catolice dedicată rugăciunii (Partea a patra: Rugăciunea creștină; Secțiunea întâi: Rugăciunea în viața creștină; Capitolul al treilea: Viața de rugăciune; Articolul 2: Lupta rugăciunii). „Toți bărbații […]