1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația Zilei

9 October 2023
Ar putea fi o imagine cu 15 persoane, plantă, munte, picnic şi text

Luni, 9 octombrie 2023 Luca; 10, 25-37 În acel timp, iată că un învăţat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare, spunând: “Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” El i-a zis: “Ce este scris în Lege? Cum citeşti?” Acesta, răspunzând, a zis: “Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din […]

Meditația Zilei

7 October 2023
Ar putea fi o imagine cu Bazilica National Shrine of the Immaculate Conception şi text

Sâmbătă, 7 octombrie 2023 Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului Luca: 1,35 „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu.” „..puterea Celui Preaînalt te va umbri”. Dumnezeu cuprinde întreaga viață a Mariei. Ea îmbrățișează planul Lui fără ezitare. […]

Meditația Zilei

6 October 2023
Ar putea fi o imagine cu floare şi text care spune „LTE SPIRITUAL CENTRUL MANRESA CLUJ Astăzi nu vă împietriÈ›i inimile, ci ascultați glasul Domnului!”

Vineri, 6 octombrie 2023 Sf. Bruno, pr. * Luca 10,16: “Cine vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă. Cine vă dispreţuieşte pe voi, pe mine mă dispreţuieşte, iar cine mă dispreţuieşte pe mine îl dispreţuieşte pe cel care m-a trimis”. Astăzi, noi cei care îl numim pe Dumnezeu “Tată”, să fim conștienți de acest […]

Meditația Zilei

5 October 2023
Ar putea fi o imagine cu text care spune „Permite luminii Sale să-ț›i lumineze înserarea!”

Joi, 5 octombrie 2023 Sf. Faustina Kowalska, călug. *; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Luca 10,1-7: „În acel timp, Domnul a ales alți șaptezeci și doi și i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetățile și locurile pe unde avea să treacă el și le-a spus << Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt […]

Meditația Zilei

4 October 2023
May be an image of text that says

Miercuri, 4 octombrie 2023 Sf. Francisc din Assisi Luca 9,58: “Dar Isus i-a răspuns: «Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul».” Marii sfinți au înțeles această realitate: adevăratul loc în care trebuie „să ne rezemăm capul”, singura noastră siguranță neschimbătoare și veșnică, este Inima lui Isus. Această […]