Vineri, 6 octombrie 2023
Sf. Bruno, pr. *
Luca 10,16: “Cine vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă. Cine vă dispreţuieşte pe voi, pe mine mă dispreţuieşte, iar cine mă dispreţuieşte pe mine îl dispreţuieşte pe cel care m-a trimis”.
Astăzi, noi cei care îl numim pe Dumnezeu “Tată”, să fim conștienți de acest privilegiu, și să acționăm ca adevărați fii și fiice prin exemplul nostru de viață. Să avem mereu deschise urechea, mintea și inima la cuvântul lui Dumnezeu, și astfel să devenim mesageri ai Cuvântului întrupat și ai iubirii Sale nemărginite pentru oameni.
Să îl rugăm pe Bunul Dumnezeu, prin puterea Spiritului Sfânt, să reverse harul iubirii Sale înflăcărate asupra noastră, astfel încât să nu mai rămână nici o inima împietrită la glasul Domnului.
Doamne Isuse Cristoase, tresaltă inima mea la glasul Tău?
Rugăciune
Tu, Doamne ce vorbești prin toate,
cele create de-al Tău braț
ajută-mă și mă învață
să nu fiu surd la al Tău glas.
Deschide-mi ochii mei de carne,
și sufletul și inima,
să-Ți înțeleg voința-n toate
și să împlinesc dorința Ta.
(Andreea Tereza)
