
1582/ Trei nobili japonezi au navigat din Japonia până la Roma pentru a-și aduce omagiile Papei Grigore al XIII-lea. Părintele Valignani, care pregătise ambasada, i-a însoțit până la Goa.
Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.
"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga
Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.
"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt
Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.
"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu
Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Miercuri, 18 februarie 2026 MIERCUREA CENUŞII Sf. Francisc Regis Clet, Fer. Ioan de Fiesole Matei 6, 5-6: “Când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor ca să se arate oamenilor! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu însă, când […]

Marți, 17 februarie 2026 Ss. Întemeietori ai Societăţii “Slujitorii Sf. Fecioare Maria” *; Teodor, soldat m. Marcu 8,17: „De ce discutaţi că nu aveţi pâine? Încă nu pricepeţi şi nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită?” În pasajul evanghelic, Isus accentuează credința puternică pe care o putem avea în El, căci ne-a demonstrat de atâtea ori cât […]