1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația Zilei

15 February 2025

Sâmbătă, 15 februarie 2025 Sf. Claudiu de la Colombiere, pr. Marcu 8, 2-4: “Mi-e milă de mulţime, pentru că stau cu mine deja de trei zile şi nu au ce să mănânce. Dacă îi trimit acasă flămânzi, vor leşina pe drum, iar unii dintre ei au venit de departe”. Discipolii lui i-au răspuns: “Cum ar […]

15 februarie - SF Claudiu de la Colombiere

Făclii și călăuze din Societatea lui Isus Sfântul Claudiu La Colombière, preot   Comemorează: Sfântul Claudiu La Colombière s-a născut în castelul Saint-Symphorein d’Ozon în Franța în data de 2 februarie, anul 1641. Genial în domeniul studiilor, intră în Societatea lui Isus la 18 ani, în noviciatul din Avignon. La 25 de ani pleacă la […]

Meditația Zilei

14 February 2025

Vineri, 14 februarie 2025 SS. CIRIL, călug., şi METODIU, ep., patroni ai Europei Valentin, pr. m. Faptele Apostolilor 13,47: “Căci aşa ne-a poruncit Domnul: «Te-am pus ca lumină a neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului».” Această chemare răsună astăzi pentru tine și pentru mine. Însă această chemare, învăluită în misterul iubirii divine, […]

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos speranţa noastră. I. Copilăria lui Isus. 5. “Astăzi vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (Lc 2,22). Naşterea lui Isus şi vizita păstorilor Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! În parcursul nostru jubiliar de cateheză despre Isus, care este speranţa noastră, astăzi ne oprim asupra evenimentului naşterii sale […]

Meditația Zilei

13 February 2025

Joi, 13 februarie 2025 Sf. Martinian, pustnic Ps. 127, 2: “Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale; vei fi fericit şi toate îţi vor merge bine.” Încă de la începuturile umanității, munca a fost percepută în mod ambivalent. După căderea lui Adam, pământul a fost blestemat să rodească „spini și pălămidă” (Geneza 3,18), iar […]