Meditația Zilei

Publicatla 14 February 2025

Vineri, 14 februarie 2025

SS. CIRIL, călug., şi METODIU, ep., patroni ai Europei

Valentin, pr. m.

Faptele Apostolilor 13,47: “Căci aşa ne-a poruncit Domnul: «Te-am pus ca lumină a neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului».”

Această chemare răsună astăzi pentru tine și pentru mine. Însă această chemare, învăluită în misterul iubirii divine, este și rămâne mereu un dar. Iar noi suntem liberi să-l primim sau să-l respingem. Duhul Sfânt să lumineze libertatea noastră ca să primim darul Domnului și să ducem săracilor vestea cea bună.

Sunt un purtător al luminii lui Dumnezeu printre semenii mei?

Rugăciune

Isuse, simt în mine

o mare dorință de a-ți fi pe plac

dar, în același timp,

nu mă simt în stare să fac aceasta

fără lumina și ajutorul deosebit

pe care îl pot avea numai de la tine.

Facă-se voia Ta în mine –

chiar dacă nu e încă voia mea.

Sf. Claudiu La Colombière SJ

Exprimaţi-vă opinia