Joi, 13 februarie 2025
Sf. Martinian, pustnic
Ps. 127, 2: “Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale;
vei fi fericit şi toate îţi vor merge bine.”
Încă de la începuturile umanității, munca a fost percepută în mod ambivalent. După căderea lui Adam, pământul a fost blestemat să rodească „spini și pălămidă” (Geneza 3,18), iar omul a fost condamnat să-și câștige pâinea „în sudoarea frunții” (Geneza 3,19). Totuși, înainte de păcat, munca nu era o povară, ci o binecuvântare – Adam fusese pus să îngrijească grădina Edenului ca un slujitor al creației.
Psalmul de azi nu vorbește doar despre o realitate materială, ci despre o restaurare a ordinii pierdute. Munca, atunci când este trăită în Dumnezeu, încetează să mai fie un blestem și devine un izvor de binecuvântare. Omul nu mai este robul muncii sale, ci se hrănește din ea. Munca devine o cale prin care omul răspunde chemării divine de a fi „co-lucrător” cu Dumnezeu, și astfel, toate îi merg bine.
În ce mod pot integra credința în munca mea de zi cu zi, astfel încât să devină o participare la planul lui Dumnezeu?
Rugăciune:
Ora et labora, Deus adest sine mora!
Roagă-te și muncește, Dumnezeu este prezent fără întârziere!
