1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Papa Francisc – L’Osservatore Romano  RV 18 iunie 2015. Să ne unim în rugăciune pentru papa Francisc şi să însoţim pontificatul său uniţi în credinţă, dragoste şi mărturie, aceasta este intenţia Veghii de rugăciune pentru papa Francisc şi pontificatul său, care are loc pentru al doisprezecelea an consecutiv, în piaţa Sfântul Petru, vineri, 19 iunie, […]

A fost prezentată joi, 18 iunie 2015, în Aula Nouă a Sinodului din Cetatea Vaticanului, enciclica ”Fii lăudat. Despre ocrotirea casei comune” – RV  RV 18 iun 2015. ”Ce fel de lume dorim să transmitem celor care vor veni după noi, copiilor care cresc în aceste timpuri?”: este întrebarea de fond a enciclicei ”«Laudato si’ – […]

Papa, la predica Sfintei Liturghii din 18 iunie: Suntem slabi, dar trebuie să avem forța de a ierta – RV 18 iunie 2015. Creștinul să fie conștient că, fără ajutorul lui Domnului, nu poate înainta în viață: a subliniat Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată joi dimineață, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Pontiful […]

Papa le cere părinților și familiilor să se opună „colonizării ideologice, care otrăvește sufletul”

Papa Francisc le-a cerut, aseara, părinților și familiilor sa se opuna „colonizarii ideologice, care otrăveste sufletul”. El s-a adresat celor 25.000 de credincioși din Dioceza Romei, cu ocazia deschiderii Convenției Anuale, dedicata în acest an familiei. La eveniment au fost prezenti aproximativ 350 de preoti si mai multe familii catolice. În timpul adresarii sale, Papa […]

Moartea este o experiență care privește toate familiile, fără nicio excepție, însă aceasta nu are ultimul cuvânt: Papa Francisc, la cateheza audienței generale  17 iunie 2015. “Moartea este o experiență care privește toate familiile, fără nicio excepție. Face parte din existență și totuși, când ne afectează îndeaproape, în familie, moarte nu reușește niciodată să ne […]