Moartea este o experiență care privește toate familiile, fără nicio excepție, însă aceasta nu are ultimul cuvânt: Papa Francisc, la cateheza audienței generale

 17 iunie 2015. “Moartea este o experiență care privește toate familiile, fără nicio excepție. Face parte din existență și totuși, când ne afectează îndeaproape, în familie, moarte nu reușește niciodată să ne apară ca fiind ceva natural”. Cu aceste cuvinte, rostite de Pontif la începutul catehezei audienței generale a fost de fapt anunțată tema reflecției din șirul catehezelor dedicate de Papa Francisc familiei. După ce, la cateheza audienței de săptămâna trecută, Pontiful s-a oprit asupra temei: “Familia și Boala”, reflecția de la întâlnirea cu credincioșii în cadrul audienței din 17 iunie a fost dedicată realității dureroase a morții care nu scutește nicio familie, Papa Francisc dedicând cateheza temei “Familia și Doliul”.
Potrivit datelor furnizate de Jandarmeria vaticană, miercuri, în Piața Sfântul Petru, erau prezenți la audiența generală circa 25 de mii de pelerini.

În reflecția sa, Pontiful s-a inspirat din lectura luată din capitolul 7 al Evangheliei după Sfântul Luca, în care se istorisește despre fiul unic al unei văduve din Nain care, mort, era dus să fie îngropat. Lui Isus  “i s-a făcut milă de ea”, de mama care-și conducea la groapă fiul – după cum relatează fragmentul biblic – și, apropiindu-se, atinge sicriul și spune: “Tinere, îți zic, scoală!”, înviindu-l din morți și redându-l viu mamei sale.

Papa s-a oprit cu o reflecție profundă asupra durerii greu de descris prin care trec părinții cărora le moare un fiu, părinții care supraviețuiesc propriului fiu, trăind astfel o experiență care se împotrivește firii lucrurilor, mersului natural al vieții. Să ascultăm cuvintele Papei în care se regăsesc atâtea mame și atâția tați:

“Pentru părinți, a supraviețui propriilor fii este ceva cu totul sfâșietor, care contrazice natura elementară a raporturilor care dau sens familiei însăși. Pierderea unui fiu sau a unei fiice este asemenea opririi timpului: se deschide un hău care închide trecutul și viitorul. Moartea care răpește un fiu mic sau tânăr este o palmă dată promisiunilor, darurilor și sacrificiilor de iubire încredințate cu bucuriei vieții căreia i s-a dat naștere”, a spus Pontiful, descriind în continuare trăirea doliului în urma pierderii cuiva drag.

“Întreaga familie rămâne ca și cum ar fi paralizată, mută. Și la fel suferă și copilul care rămâne singur, după moartea unuia sau a ambilor părinți. Golul sentimentului de a fi fost abandonat, care se deschide înăuntrul lui este și mai dureros pentru faptul că nu are nici măcar experiența suficientă pentru a da un nume a ceea ce i s-a întâmplat.”

În astfel de cazuri, a explicat Papa, “moartea este asemenea unei găuri negre care se deschide în viața familiilor și căreia nu știm să-i dăm vreo explicație”.

La cateheza dedicată “Familiei și morții”, acestei teme atât de universale care ne atinge, mai devreme sau mai târziu, pe fiecare în parte, fără excepție, Pontiful a dedicat o reflecție așa-numiților “complici” ai morții fizice, despre care a spus că sunt mai rău decât aceasta: este vorba despre ură, invidie, mândrie, lăcomie, adică despre “păcatul unei lumi care se dedică semănării morții, făcând-o să fie și mai dureroasă și mai nedreaptă”.

Însă moartea nu are ultimul cuvânt a amintit Papa Francisc, spunând că “în poporul lui Dumnezeu, prin harul compasiunii dăruite în Isus, multe familii demonstrează prin fapte că moartea nu are ultimul cuvânt”:

Papa: “Ori de câte ori o familie aflată în doliu – chiar și în jalea cea mai cruntă – găsește forța de a păstra credința și iubirea care ne unesc cu cei pe care-i iubim, aceasta împiedică moartea, încă de pe de acum, de a lua totul. Întunericul morții trebuie înfruntat cu un efort mai intens de iubire.”

Amintind invocația “Dumnezeul meu, luminează întunericul meu!”, din cadrul liturghiei serii, Pontiful ne amintește că “în lumina Învierii Domnului, care nu abandonează pe nici unul dintre cei încredințați de către Tatăl, noi putem înlătura păcatul, ghimpele morții, putem împiedica să ne otrăvească viața, să ne facă inutile sentimentele, să ne facă să cădem în golul cel mai tenebros” (cfr 1 Cor 15,55)

Papa: “În spiritul acestei credințe ne putem consola unul pe celălalt, știind că Domnul a învins moartea o dată pentru totdeauna. Cei dragi ai noștri nu au dispărut în întunericul nimicului: speranța ne asigură că aceștia sunt în mâinile bune și puternice ale lui Dumnezeu. Iubirea este mai puternică decât moartea. De aceea, calea [de urmat ] constă în a face să crească iubirea, făcând-o să fie mai solidă, iar iubirea ne va păzi până în ziua în care orice lacrimă va fi ștearsă, ‘când nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere’ (Ap 21,4)”.

“Dacă ne lăsăm susținuți de această credință” – a continuat Pontiful – “experiența doliului poate genera o mai intensă solidaritate a legăturilor familiale, o nouă deschidere față de durerea altor familii, o nouă fraternitate cu familiile care se nasc și renasc în speranță”.

“Azi este necesar ca Păstorii de suflete și toți creștinii să exprime în mod mai concret trăirea credinței față de experiența familială a doliului”, a spus Pontiful la încheierea catehezei. “Nu trebuie negat dreptul de a plânge: și Isus a izbucnit în plâns și a fost profund tulburat pentru profunda durere a unei familii la care ținea (In 11, 33-37)”. Îndemnul Pontifului este de a ne inspira din mărturia simplă și puternică a atâtor familii care au știut să vadă în greul moment al trecerii morții și neîndoielnica trecere a Domnului, răstignit și înviat, cu promisiunea sa irevocabilă a învierii din morți.”

R.V./A.M.

Exprimaţi-vă opinia