1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

papa predica

Dragi prieteni, Vă adresez căldurosul meu bun-venit şi îi mulţumesc preşedintelui pentru cuvintele sale respectuoase. În aceste zile de reflecţie şi de dialog, aţi luat în consideraţie contribuţia comunităţii afacerilor la lupta împotriva sărăciei, cu referinţă deosebit la actuala criză a refugiaţilor. Sunt recunoscător pentru promptitudinea cu care aduceţi competenţa şi experienţa voastră în discuţia […]

Papa Francisc, la audiența generală jubiliară de sâmbătă, 14 mai 2016, în mijlocul credincioșilor din Piața San Pietro. – ANSA Evlavia, unul din cele șapte daruri ale Duhului Sfânt, și milostivirea lui Dumnezeu, au fost în centrul catehezei prezentată sâmbătă de papa Francisc la audiența generală jubiliară din Piața Sfântul Petru. Ploaia insistentă și rece […]

pr. Federico Lombardi SJ

13.05.2016, Vatican (Catholica) – Directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi SJ, a explicat că Papa Francisc nu a spus în dialogul pe care l-a avut cu superioarele de ordine și congregații feminine că ar intenționa să introducă hirotonirea femeilor, și în nici un caz hirotonirea întru preoție. Declarația pr. Lombardi vine […]

14.05.2016, Vatican (Catholica) – Pentru „Vinerea milostivirii” din această lună, în contextul Jubileului Milostivirii, Papa Francisc a vizitat ieri comunitatea „Chicco” din Ciampino, la periferia Romei. Comunitatea face parte din Federația Arca, fondată de Jean Vanier în 1964, acum prezentă în peste 30 de țări din 5 continente. Organizația oferă case pentru persoane vulnerabile, care […]

Colegio_mayor_de_san_bartolome

1952/ În Bogotá, Columbia, a fost deschisă o Casă de Exerciții Spirituale pentru muncitori și agricultori.