1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Papa Francisc la audiența generală de miercuri, 7 septembrie 2016 – REUTERS 7 septembrie 2016. «Auzind Ioan, în închisoare, de faptele lui Cristos, i-a trimis pe unii dintre discipolii săi ca să-i spună: Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm un altul?” Isus le-a răspuns: “Mergeți și spuneți-i lui Ioan ceea ce […]

Abandonat în coșul de gunoi: Mărturia unui seminarist salvat de Maica Tereza

07 Sep 2016 Emmanuel Leclercq este seminarist, doctor în filosofie morală, iubitor de cărți, el însuși autor al mai multor scieri, printre care și “MEDITER avec Mère Teresa (Să medităm cu Maica Tereza)”. În aceste zile el a mers la Roma pentru canonizarea Maicii Tereza de Calcutta de care este profund legat, deoarece datorită …

ADREG16

Centrul Manresa din Cluj a fost și anul acesta gazda Adunării Regionale a Iezuiților din România, primind 23 iezuiți, în primul rând din cele patru comunități de pe teritoriul României: Satu-Mare, Cluj, Tîrgu-Mureș și București, dar și din partea Curiei Generale de la Roma. Evenimentul s-a încadrat încă o dată în cadența timpilor lăuntrici de […]

razboi civil

1936/Moartea slujitorului lui Dumnezeu Ricardo Tena, martir iezuit în Războiul Civil spaniol. Prea bătrân și bolnav pentru a mai putea părăsi țara, el a fost arestat și executat în pofida vârstei sale înaintate.

AN Cluj

Sfinții martiri Melchior Grodziecki, Marco da Krizevci, Ștefan Pongrácz. Ultimul este Patronul Regiunii Române a Ordinului iezuit 1909/ Părintele General Franz Wernz a înființat Provincia iezuită a Austriei. 1573/ A murit Prințesa Ioana, Regenta Spaniei, fiica împăratului. În mod excepțional reușise să devină scolastic iezuit, depunând voturile în secret