Arhiva noutăţilor comunităţii din Resurse

papabotez1

12.01.2015, Vatican (Catholica) – „Botezul ne inserează în trupul Bisericii, în poporul sfânt al lui Dumnezeu”, a subliniat Papa Francisc la Liturghia din sărbătoarea Botezului Domnului, celebrată în Capela Sixtină, în cadrul căreia a administrat Sacramentul Botezului la 33 de copii. Pontiful i-a îndemnat pe părinţi şi pe naşi să îi crească pe copii în […]

papa botez

  Papa Francisc a botezat 33 de copii în Capela Sixtină din Roma, duminică, şi le-a spus mamelor acestora să se simtă libere să îi alăpteze, dacă bebeluşii încep să plângă sau dacă li se face foame, informează MEDIAFAX. “Mamelor, alăptaţi-vă copiii chiar şi acum, dacă plâng sau dacă li se face foame, alăptaţi-i aici, […]

lombardi5

10.01.2015, Vatican (Catholica) – Directorul biroului de presă al Sfântului Scaun a infirmat faptul că enciclica aşteptată a Papei Francisc va fi lansată până la sfârşitul lunii ianuarie. Părintele iezuit Federico Lombardi a făcut remarcile sale despre enciclică în timpul unei conferinţe de presă din 7 ianuarie, care a detaliat viitoarea călătorie a Sfântului Părinte […]

Oscar Romero – Nu putem face totul

Publicatla 11 January 2015
tumblr_inline_n9pqyh8sN51sbpff4

Nu putem face totul Ar fi bine, dacă ne-am retrage din când în când, şi am privi lucrurile de la distanţă. Împărăţia lui Dumnezeu nu este doar dincolo de străduinţele noastre, este dincolo de orizontul nostru de înţelegere. În scurta noastră viaţă noi sărvârşim doar o fărâmă dim măreaţa acţiune care este opera lui Dumnezeu. […]

filipine

De la 15 la 19 ianuarie 2015 papa Francisc va pune piciorul pe pământul filipinez. Cu vizita sa pastorală, ţara noastră va fi onorată pentru a patra oară de prezenţa unui succesor al lui Petru. Deja în 1970, Paul al VI-lea a inclus Filipine în pelerinajul său apostolic în Asia şi Oceania. Ioan Paul al […]