Arhiva noutăţilor comunităţii din Resurse

Naomi Klein, scriitoare, jurnalistă şi activistă canadiană, 01 iulie 2015, în Sala de Presă a Sfântului Scaun – AFP RV 02 august 2015. Citiţi-o în întregime, nu doar rezumatul: aceasta a spus despre ultima enciclică a Papei Francisc o «laică evreică feministă», cum se declară jurnalista, scriitoarea şi activista canadiană Naomi Klein. Ea a fost […]

DSC08758

Duminică 2 august – zi în care tradițional este sărbătorită Porţiuncula, o chilie franciscană din interiorul bisericii Santa Maria degli Angeli de lângă Assisi – iezuiții din Cluj au celebrat nașterea la cer a întemeietorului lor în cadrul celebrării euharistice a Învierii Domnului. Peste 300 de participanți, 9 preoți concelebranți și 1000 de sarmale la […]

  Riscul, adevăratul metru de măsură al carității – RV 29 iulie 2015. “Când a face un gest de caritate devine riscant, abia atunci este momentul carității”, spunea binecunoscutul regizor de origine italiană Ermano Olmi, care ne-a dăruit o serie de film de neuitat pentru profunzimea ideii de bază și, mai ales pentru nevoia de […]

Papa Francisc la Angelus din 2 august 2015: Să nu neglijăm foamea interioară de Dumnezeu și de eternitate! – REUTERS  2 august 2015. “În afară de foamea fizică, omul poartă înlăuntrul său și un alt tip de foame, pe care o simțim cu toții, o foame cu mult mai importantă, care nu poate fi astâmpărată […]

Spania: Sanctuarul Sfântului Ignațiu de Loyola – RV 1 august 2015. Prin două decrete ale Penitențieriei Apostolice, Papa Francisc a acordat indulgență plenară pelerinilor care merg la Sanctuarele din Loyola și Manresa, în Spania, în perioada celebrării Anului jubiliar al Căii ignațiene, care a început în data de 31 iulie, în sărbătoarea Sfântului Ignațiu de […]