Naomi Klein, scriitoare, jurnalistă şi activistă canadiană, 01 iulie 2015, în Sala de Presă a Sfântului Scaun – AFP

RV 02 august 2015. Citiţi-o în întregime, nu doar rezumatul: aceasta a spus despre ultima enciclică a Papei Francisc o «laică evreică feministă», cum se declară jurnalista, scriitoarea şi activista canadiană Naomi Klein. Ea a fost prezentă la Roma în luna iulie a.c., cu ocazia conferinţei „Persoanele şi Planeta pe primul loc: urgenţa de a schimba cursul lucrurilor”, găzduit de Institutul Augustinianum. Iniţiativa, promovată de Consiliul Pontifical pentru Jusiţie şi Pace şi Reţeauna ONG-urilor catolice pentru Dezvoltare (CIDSE) a dorit să reflecte asupra problemelor la nivel internaţional tratate de papa Francisc în „«Laudato Si’». Despre ocrotirea casei noastre comune”. La eveniment au intervenit şi cardinalul Pietro Parolin, secretar de Stat, respectiv Mary Robinson, responsabil ONU pentru probleme legate de schimbările climatice.Naomi Klein, „a cărei prezenţă a fost mult-aşteptată” după cum a spus părintele Federico Lombardi la prezentarea evenimentului, este autoare cărţii Doctrina Şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor (tradusă şi în limba română).

În ultima sa carte, din 2014, Aceasta schimbă totul, o revoluţie: Capitalismul vs. Clima, deoarece capitalismul nu este sustenibil, ea reflectă asupra celei mai periculoase crize pe care, susţine ea, o trăieşte umanitate: cea ecologică.

„Pentru a schimba totul, este nevoie de toţi”:  a amintit Naomi, care este şi sloganul rostit de 400 de mii de persoane în septembrie anul trecut la New York, pentru a reclama „justiţie climatică”. „Într-o lume în care profitul este pus masiv înainte oamenilor și a planetei, economia are o mult de a face cu etica și moralitatea”, a subliniat ea, salutând impostarea enciclicei Papei Francis, care are în centru interconectarea acestor sisteme:
• „Dacă suntem de acord că este o criză morală  să punem viața în pericol pe pământ, atunci este urgent ca noi să acționăm pe măsură. Am ajuns să punem în pericol Planeta pentru că mulţi experţi economici au abuzat fără milă de puterea lor tehnocratică”.

Ceea ce se este de reclamat este că această situaţie a produs „modele care au dat o valoare scandalos de mică vieții umane, mai ales celor mai săraci, înlocuind viaţa cu valorile profitului corporativ și a creșterii economice”. De aceea este nevoie de politici bazate pe «dreptate și echitate». Combătând degradarea mediului, susţine scriitoarea, putem schimba în bine modelul economic. Ea susţine, asemenea Papei, „un nou tip de mișcare civică asupra climei – care porneşte de jos,d e la nivelul cetăţenilor – este urgentă, și se bazează pe adevărul cel mai curajoase exprimat în enciclica «Laudato SI’»: acela că sistemul economic actual alimentează criza climatică și, în același timp, ne împiedică să luăm în mod activ măsurile necesare pentru a o evita”.
• „Este dificil, a mai spus Naomi Klein, dar niciodată nu e prea târziu. Ceea ce este greu, nu este şi imposibil”.

Papa Francis − a spus activista mişcării anti-globalizare, onorată de invitaţia primită din partea Sfântului Scaun − a scris că enciclica sa nu se adresează doar lumii catolice, ci  fiecărei persoane care trăiește pe această Planetă.

Scriitoarea a mărturisit că enciclica «Laudato Si’» a fost la nivel internaţional «o surpriză», pentru curajul și temeritatea pe care le conține, într-un moment în care politicienii nu mai exprimă mult curaj:
•„ (…) textul scrisorii conţine un adevăr puternic. Am fost șocată de acest lucru, și totodată impresionată poezia şi lirismul cu care a fost scrisă. Enciclica Papei vorbește inimilor oamenilor”.

„Noi nu suntem Dumnezeu, a încheiat Naomi Klein – stigmatizând  iluzia produsă de descoperirile ultimelor două secole– Noi nu suntem stăpânii lumii, şi cu toate acestea, dezlănțuim forțe mai mari decât noi”.
„Consolidarea acordurilor internaționale pentru a opri schimbările climatice − este de asemenea un apel al enciclicei «Laudato Si’»”: a spus în cadrul aceluiaşi eveniment cardinalul Peter Turkson, președinte al Consiliului Pontifical pentru Justiție și Pace. Principala întrebare a enciclicei, «ce fel de lume dorim să lăsăm mai departe copiilor noștri», porneşte de la conștientizarea faptului că „schimbările climatice reprezintă o problemă globală, cu spectru de implicații grave legate de mediu, sociale, economice și politice”. De aceea, a încheiat prelatul, este nevoie să fie dezvoltate politici care „inversează tendința încălzirii globale” și „reduc impactul negativ al acesteia”.În acest sens, următoarea Conferinţă ONU, va fi „crucială în identificare soluţiilor”.

La aceeaşi conferinţă s-a mai subliniat că reforma curajoasă propusă de Papa prin enciclica «Laudat Si’» poate fi îndeplinită doar cu un angajament comun în a schimba modul în care înțelegem economia și progresul. În schimb, dimensiunea politică cere „re-stabilirea unui control democratic asupra economiei și a finanțelor”, adică „alegeri fundamentale din partea societăţii”.

În textul Papei, a remarcat Ottmar Edenhofer, președintele IPCC (Intergovernamental panel on climate change), se vorbeşte de inegalitățile produse de schimbările climatice, care afectează în special oamenii cei mai săraci și „pentru prima dată în istorie se face referinţă la atmosferă ca la un bun comun al întregii omeniri”.

Lumea catolică, a adăugat Bernd Nills, preşedintele CIDSE, se mobilizează în vederea conferinței climatice de la Paris, prevăzută pentru luna noiembrie.

La finalul conferinţei „Persoanele şi planeta pe primul loc” s-a trasat posibilitatea unei inițiative a papei Francisc cu alți lideri religioși asupra «ecologiei integrale», deoarece această temă se bucură de un mare sprijin la nivel internaţional şi ecumenic.

(rv– M. Caba )

Exprimaţi-vă opinia