Riscul, adevăratul metru de măsură al carității – RV

29 iulie 2015. “Când a face un gest de caritate devine riscant, abia atunci este momentul carității”, spunea binecunoscutul regizor de origine italiană Ermano Olmi, care ne-a dăruit o serie de film de neuitat pentru profunzimea ideii de bază și, mai ales pentru nevoia de reflecție pe care o suscită în spectator. Aforismul despre caritate al regizorului Olmi deschide volumul “Sullo stesso barcone” (În aceiași barcă), volum publicat în 2011 de editura Tau împreună cu Fundația Migrantes.

Parte din colecția “Mărturii și experiențe despre migrație”, volumul este rodul unui studiu realizat de doi jurnaliști italieni Nino Arena și Elena De Pasquale, voluntari în cadrul Fundației Migrantes. Cartea  istorisește de fapt situația de urgență trăită în insulele italiene Lampedusa și Linosa  în urma masivului exod al miilor de persoane, bărbați, femei, copii fugiți din zona coastelor nord-africane cu îmbarcațiuni improvizate și aflate în condiții jalnice, adevărate “bucăți de lemn” folosite cu riscul vieții pentru a ajute pe celălalt mal al Mării Mediterane, pe coastele italiene.

Autorii au ales să istorisească exodul masiv petrecut în lunile februarie și martie 2011, documentând acele zile prin intermediul vocilor, al istorisirilor și amintirilor locuitorilor insulei, care au fost de fapt adevărații protagoniști ai gesturilor de salvare și primire a fugitivilor care au lăsat în urma lor, în țările de origine, situații de gravă sărăcie și de conflicte armate. Cartea prezintă icoana unei “Căi a crucii” pe valurile mării, în care se prezintă ca fiind de neînlocuit ajutorul multor susținători care să împlinească aceiași misiune pe care Simon din Cirene a acceptat să o îndeplinească pe drumul Golgotei.

“În aceiași barcă” dorește să fie totodată un apel la conservarea memoriei, la neuitarea debarcărilor disperării al căror număr a ajuns să fie dificil de socotit. De altfel, volumul relatează despre inițiativa realizării unui “Muzeu al Migrațiilor”, creat în insula Lampedusa de membrii asociației de tineri “Askavusa”. Totul a început atunci când un grup de prieteni s-a gândit să recupereze  din așa-numitele “cimitire de bărci” scrisori, fotografii, cărți, haine, într-un cuvânt mărturii lăsate de migranți în bărci. Amenajat în camera de intrare al asociației “Askavusa”, muzeul se extinde pe o suprafață de circa patru metri pătrați. Tinerii care s-au ocupat de realizarea inițiativei, prin intermediul colectelor în rândul prietenilor, înfruntă în orice condiție costurile de chirie și de întreținere a spațiului, făcând posibilă continuarea existenței unui Muzeu al Migrațiilor.

În postfața cărții, mons. Giancarlo Perego, directorul general al fundației “Migrantes” oferă cititorului o cheie de înțelegere a persoanelor care sunt constrânse să decidă venirea într-o lume nouă care, cel mai adesea, le privește ca pe o dificilă problemă și amenințare. “La Lampedusa au debarcat vise și speranțe, după dezamăgiri și suferințe”. Asociindu-i pe locuitorii insulelor Lampedusa și Linate, cei care au fost mereu în prima linie în acțiunile de salvare și de ajutorare a imigranților sosiți pe drumuri de mare, cu Simon din Cirene, mons. Perego scrie:
“Simon din Cirene este un personaj pe care-l întâlnim dintotdeauna, mai ales în istorisirea Pătimirii, din Vinerea Mare, devenindu-ne familiar. Simon este personajul din Evanghelie care l-a ajutat pe Isus pe drumul Calvarului, după cum amintesc în mod concordant sinopticii (Mc 15,21-22; Mt 27, 32; Lc 23,26) și după cum a explicat Sfântul Irineu în Adversus haereses, operă scrisă în jurul anului 180. Faptele martirilor atestă convertirea lui Simon din Cirene la creștinism. Tot Faptele martirilor afirmă că Alexandru și Rufus au murit martiri în aceiași Spanie, iar Simon din Cirene a fost consacrat episcop de Sfântul Petru, a predicat în Spania și a murit la Ierusalim. În 1941, a fost descoperit mormântul lui Simon din Cirene, în Valea Cedron din Ierusalim. Poate că puțini știu că Simon din Cirene era libian. Azi, Cirene este o mică localitate din Libia de 8 mii de locuitori, dar cu o mare istorie. De fapt, este un antic oraș fondat în secolul al VII-lea î.C. care a trecut de la influența persană la cea egipteană ptolemeică, trăind o într-atât de mare înflorire culturală încât a fost chemată “Atena Africii”, unde au văzut lumina zilei poeți precum Calimah și învățați precum Erastostene, primul care a măsurat circumferința Pământului.”

Făcând trimitere la contextul actual din Libia și din întreaga regiune a Orientului Mijlociu, directorul Fundației Migrantes ilustrează modul în care figura lui Simon din Cirene capătă un înțeles dramatic. “Figura libianului Simon asumă azi o importantă funcțiune simbolică în Libia, în nordul Africii și în întreg Orientul Mijlociu unde se trăiește o dramatică situație de război civil, cu implicarea unor forțe internaționale”, scrie mons. Giancarlo Perego în postfața cărții “Sullo stesso barcone” (În aceiași barcă).

R.V./A.M.

Exprimaţi-vă opinia