
1873/ La Roma parlamentul italian a promulgat o lege prin care se retrăgea recunoașterea ordinelor religioase iar patrimoniul lor intra în proprietatea statului.

Combaterea globalizării indiferenței prin globalizarea empatiei: papa Francisc, la simpozionul dedicat progreselor în medicina regenerativă – AFP 29 aprilie 2016. Sfântul Părinte s-a întâlnit vineri (29 aprilie a.c.), la ora prânzului, în aula Paul al VI-lea din Vatican, cu cei circa 700 de participanți la simpozionul internațional privind progresele medicinii regenerative și impactul cultural al […]

28.04.2016, Taize (Catholica) – În perioada 27 aprilie – 2 mai, fratele Alois, superior al Comunității din Taizé, împreună cu alți frați din cadrul comunității și un grup de 150 de tineri din diferite țări europene fac un pelerinaj la București, cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului pentru credincioșii ortodocși și greco-catolici. Pelerinii comunității din Taizé […]

29.04.2016, Vatican (Catholica) – Un creștin nu parcurge „căi obscure”, pentru că în întuneric nu există „adevăr al lui Dumnezeu”. Însă, chiar și în stare de cădere, creștinul poate conta pe iertarea și bunătatea lui Dumnezeu care îl readuce pe calea vieții de lumină, a spus Papa Francisc comentând lecturile Liturghiei zilei în predica din […]

Paolo Dall’Oglio, o mie de zile de tăcere De Riccardo Cristiano “Lipsa sa este foarte dureroasă pentru că Paul este un om foarte cult, care a dat toată viaţa sa în slujba dialogului şi a păcii; a apărat drepturile omului în această regiune martirizată”; patriarhul caldeu, Louis Sako, l-a amintit astfel cu mult înainte ca […]