
1593/ Sfântul Robert Bellarmino a fost numit Rector al Colegiului Roman.

Papa Francisc și cardinalul Angelo Sodano, sâmbătă, 17 decembrie 2016. RV 17 dec 2016. Papa Francisc a împlinit astăzi 80 de ani și i-a adus mulțumire Domnului pentru darul vieții. O zi normală de activități pentru Sfântul Părinte, dar bogată în gesturi cu mare încărcătură simbolică pentru misiunea sa de succesor al Sfântului Apostol Petru. Ziua […]

Copii scofâlciţi ca stafidele, condamnaţi de soartă să se stingă prin canale au ajuns, prin iubirea părintească a călugărului, nu doar oameni normali, ci unii dintre ei “strălucesc” în profesiile lor. Câţiva sunt angajaţi la birourile din Austria la OMV şi în Paris, la Mariott, la Radisson şi la fabrica Titan, iar ceilalţi la mici […]

Papa Francisc, la micul dejun în ziua sa de naștere, cu doi români, un moldovean, patru italieni și un peruvian fără adăpost. – RV RV 17 dec 2016. În această dimineață, cu ocazia aniversării zilei de naștere a Sfântului Părinte, opt persoane fără adăpost (două femei și șase bărbați) au fost invitate în Casa Sf. […]
Papa Francisc, în Aula Paul al VI-lea din Vatican, la întâlnirea cu membrii comunității Spitalului de Pediatrie “Bambino Gesù”, din Roma, joi, 15 decembrie 2016 – REUTERS 15/12/2016 12:39 ACȚIUNE: 15 decembrie 2016. Sfântul Părinte a primit în audiență joi, în Aula Paul al VI-lea din Vatican, comunitatea Spitalului de Pediatrie “Bambino Gesù”, din Roma, […]