
A așeza în aceeași propoziție termenii „umor” și „creștinism” poate părea, pentru unii, o treabă temerară, dacă nu chiar necuviincioasă. Asta pentru că se întâmplă ca reculegerea inimii, buna chivernisire a conștiinței, cumințenia lăuntrică să fie abuziv asociate fizionomiei compus serafice, frazării căutat moralist-omiletice, umblatului studiat cu privirea în pământ, cultivării unui soi de pustnicie […]



