Arhiva noutăţilor comunităţii din București

La Editura Surorilor Lauretane a apărut broșura semnată de Alain Mattheeuws SJ și intitulată Însoțirea spirituală. Mic manual de utilizare. „Însoțirea spirituală trebuie să conducă tot mai mult spre Dumnezeu, în care putem ajunge la libertatea adevărată. Unii se cred liberi atunci când merg departe de Domnul, fără să-și dea seama că rămân în …

Așa am trăit cursul biblic 2019

Publicatla 24 July 2019

Cursul de studiu biblic de anul acesta a fost o surpriză foarte placută. Mi-am dorit mult să obţin cât mai multe informaţii despre cartea Genezei, dar am primit mult mai mult decât mă așteptam. Studiul textelor biblice este desigur o activitate intelectuală, dar înţelegerea şi apoi aprofundarea adevărului acestora nu poate fi realizată fără implicarea […]

BUCUREȘTI: ȘCOALA BIBLICĂ DE VARĂ

Publicatla 24 July 2019

fr. Guy Consolmagno SJ 20.07.2019, Vatican (Catholica) – La ora 22, 17 minute și 40 de secunde din ziua de duminică 20 iulie 1969 (ora Italiei) modulul lunar Lem „Aquila”, avându-i la bord pe Niel Armstrong și Edwin Aldrin, ateriza pe Lună, în zona numită Marea Liniștii. Al treilea astronaut, Michael Collins, a rămas în orbita […]

2019.07.17 FOTO SIRIA (ACS)

PAPA De la începutul pontificatului, papa Francisc şi-a ridicat glasul în favoarea Siriei, făcându-se interpret al durerii unui popor suferind şi cerând intervenţia comunităţii internaţionale pentru a face să înceteze armele, oferind ajutor concret refugiaţilor şi lăudând eforturile în favoarea lor, făcute de unele ţări. Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş 22 iulie 2019 – Vatican […]