Archive for July, 2021

Meditația zilei

Publicatla 26 July 2021

Luni 26 iulie 2021 «Asemenea este Împărăţia cerurilor aluatului pe care luându-l o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până când dospeşte totul» (Mt 13, 33). Îți aduci aminte de casa bunicilor? Cum mirosea mereu a prăjituri și a ospitalitate? Regustă cu imaginația mirosul cozonacilor din timpul sărbătorilor, precum și a prăjiturilor tale […]

23.07.2021, Vatican (Catholica) – Departamentul pentru Laici, Familie și Viață – coordonatorul primei Zile a Bunicilor – a dat publicității vineri o Rugăciune pentru această Zi specială, care poate fi recitată personal sau comunitar. Împreună cu mesajul Papei Francisc pentru această Zi specială, rugăciunea însoțește manifestările pastorale și spirituale organizate cu această ocazie în Bisericile locale. […]

Meditația zilei

Publicatla 22 July 2021

Joi, 22 iulie 2021 Ps 62, 9: „Sufletul meu se alipeşte de tineşi dreapta ta mă susţine.” Psalmul de azi ne invită să conștientizăm profunzimea inimii noastre. Astfel, vom putea vedea cu uşurinţă ceea ce căutăm, deoarece sufletul cuprins de iubire față de Domnul devine însetat de El și nu se mai poate întoarce la […]

Meditația zilei

Publicatla 21 July 2021

Miercuri, 21 Iulie 2021 Matei 13, 1-9: „Iată, semănătorul a ieşit să semene! Şi, în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului. Au venit păsările cerului şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc; […]

Meditația zilei

Publicatla 19 July 2021

Luni 19 iulie 2021 «Învăţătorule, vrem să vedem un semn de la tine!» (Mt 12, 38). De câte ori nu am auzit în viața noastră de credință asemenea cuvinte! Dă-mi un semn! Degeaba ne-am întuneca privirile cu tot felul de sentimente de vinovăție la conștientizarea unei asemenea tendințe, este uman ceea ce simțim: în încercarea […]