Archive for April, 2017

Spălătoria Papa Francisc 10.04.2017, (Catholica) – Luni a fost lansată la Roma o nouă inițiativă pentru săraci inspirată de Papa Francisc: un centru unde se pot spăla, usca și călca haine pentru cei fără locuință sau fără o situație de viață fixă. „Spălătoria Papa Francisc”, cum este numită, a apărut datorită colaborării dintre Oficiul pentru […]

RV 09 apr 2017. ”Pentru a-l urma cu fidelitate pe Isus, să cerem harul de a o face nu prin vorbe, ci prin fapte, și să avem răbdarea de a suporta crucea noastră: să nu o refuzăm, să nu o aruncăm, ci privind la el, să o acceptăm și să o ducem zi de zi”: […]

10 aprilie 2017. Sfântul Părinte i-a primit în audiență, luni, 10 aprilie, în Sala Papilor din Palatul Apostolic, pe cei circa 30 de membri ai Comitetului pentru biosecuritate, biotehnologie și științe ale vieții. Pontiful a amintit că temele abordate de Comitet sunt de mare importanță pentru omul contemporan – atât ca individ cât și în […]

7 aprilie 2017. Părintele Federico Lombardi, președinte al Fundației Ratzinger, a prezentat joi, 6 aprilie, la Institutul Patristic Augustinianum, din Roma, volumul “Cooperatores Veritatis. Scrieri în onoarea papei emerit Benedict al XVI-lea, la împlinirea a 90 de ani”, îngrijit de părintele Federico Lombardi, împreună cu Pierluca Azzaro și publicat de Editura Librăriei Vaticane. Opera reunește […]

06.04.2017, Vatican (Catholica) – Papa Francisc va spăla picioarele deținuților din închisoarea Paliano, de la sud de Roma, în timpul Liturghiei Cinei Domnului din Joia Sfântă. Vaticanul a anunțat astăzi că Pontiful va merge la acest penitenciar în după-masa zilei de 13 aprilie, pentru o vizită privată și pentru celebrarea Liturghiei ce amintește de Cina […]