
10.04.2017, (Catholica) – Luni a fost lansată la Roma o nouă inițiativă pentru săraci inspirată de Papa Francisc: un centru unde se pot spăla, usca și călca haine pentru cei fără locuință sau fără o situație de viață fixă. „Spălătoria Papa Francisc”, cum este numită, a apărut datorită colaborării dintre Oficiul pentru acțiunile caritabile papale și Comunitatea Sant’Egidio, funcționând cu ajutorul unor voluntari care vor spăla, usca și călca haine și pături ale celor care altfel nu pot să facă așa ceva.
Inițiativa s-a născut din invitația Papei Francisc din scrisoarea apostolică „Misericordia et misera”, de a oferi o experiență concretă a harului Anului Jubiliar al Milostivirii, se spune într-un comunicat din 10 aprilie al Vaticanului. „A vrea să fii aproape de Cristos cere să fii lângă frați, deoarece nimic nu este mai plăcut Tatălui decât un semn concret de milostivire. Prin însăși natura ei, milostivirea se face vizibilă și tangibilă în acțiuni concrete și dinamice.” Spălătoria, aflată într-un vechi spital din cartierul roman Trastevere, include șase mașini de spălat noi nouțe, donate de Whirlpool. Instalațiile pentru călcat, detergentul și celelalte produse necesare asigurării serviciilor, vin din donații.
Spălătoria se alătură serviciilor de primire și asistare a săracilor care funcționează aici de peste 10 ani. În următoarele luni se intenționează să se deschidă și o frizerie, un magazin de haine gratuite și o clinică medicală. Spălătoria se încadrează în inițiativele Papei Francisc de slujire a săracilor din Roma. În 2015 a fost lansat un spațiu de dușuri, băi și frizerie într-un spațiu al Vaticanului. În același an, un centru pentru oameni ai străzii a fost deschis aproape de Vatican, pe Via dei Penitenzieri, condus de misionare ale carității. Cu cele 34 de locuri pentru bărbați, capacitatea Vaticanului de găzduire pentru oameni ai străzii, din diversele locații, a ajuns la 84. Printre inițiative se numără și invitarea oamenilor străzii în Capela Sixtină, la o masă cu el sau la diverse evenimente, prin care își arată angajamentul de a duce Biserica înspre „periferii”.