Untitled

 

 

Drumul se face mergând!

 

CINE POATE PARTICIPA: vârsta între 16-27 de ani.

CE TE AȘTEAPTĂ LA MAGIS: Experiențe în diferite locuri din țară: București, Pârâul Rece, Ghimeș, Munții Apuseni, Cluj, urmate de Festivalul Magis la Centrul Manresa din Cluj.

ora et labora

Ora et labora – Ghimeș

Drumul cunoașterii lui Dumnezeu în elementul Său. Simplitatea naturii, limpezimea apei de izvor, gustul mâncării gătite la ceaun, aroma lemnului de brad și linistea cerului înstelat împletite cu momentele de joacă, muncă, comuniune cu tine, cu ceilalți și cu Dumnezeu, sunt câțiva dintre pașii pe care vrem să îi facem împreună la Ghimeș.

Lucruri de adus cu sine: sac de dormit, cort (cine are), haine de muncă, bocanci, șapcă/batic, Biblia sau Evangheliile, multa voie bună și deschidere.

DSC_3639

“Dansezi?” – Pârâul Rece, Brașov

Descoperă împreună cu noi cum Dumnezeu se poate revela prin muzică și dans, în mijlocul naturii, la poalele munților, unde zgomotul și agitația orașului capătă alte înfățișări. Dansul împreună cu El, comuniunea cu frații noștri și bucuria împărtășită vor răsuna în note muzicale, într-un program ritmic de dans spiritual.

DSCF9493

Întâlnire – București

În experimentul de la Bucureşti ne dorim să fie o ocazie de a-L descoperi pe Dumnezeu în relaţiile umane. Şi intenţionăm să oferăm timpul şi calităţile noastre celor care au nevoie printr-o perioadă de voluntariat social.Timpul experimentului va cuprinde şi participarea la activităţi cultural-recreative fără să uităm de momentele de rugăciune.

DSC_0331

Spiritualitatea munților – Exerciții spirituale itinerante în Munții Apuseni

Toate izvoarele mele sunt în Tine Doamne. Ps. 87
A sta împreună cu Dumnezeu în natură este o aventură. O ocazie de a-L descoperi pe Dumnezeu în creația sa, din adâncurile peșterilor până pe crestele Apusenilor. Exercitiile Spirituale itinerante au la bază experiența drumului pe care înveți a-L cunoaste și iubi pe Dumnezeu în diferitele situatii, locuri și persoane. Munții ascund secretele lor, iar noi vom încerca să le pătrundem, învățând să ieșim din zona nostră de confort, pentru a ne bucura de lucrurile simple din jurul nostru. Vom drumeți pe soare și prin vânt, ne vom odihni în corturi, întărindu-ne sufletul cu o dietă simplă și rugându-ne cu fiecare pas pe care îl facem!

ÎN CE PERIOADĂ? 

23-28 aug: Experiențe în diferite locații din țară.

29-30 aug: Festivalul Magis la centrul Manresa din Cluj.

Participanții vor fi prezenți pe toată durata taberei. Nu se admite participarea parțială!

 

MODALITĂȚI DE PARTICIPARE: 

La fiecare experiență vor participa 10-12 tineri.

La înscriere, participanții își vor exprima preferințele pentru experiențele propuse, dar vor fi distribuiți automat de către organizatori la una din ele.

Participanții se vor reuni la locul experienței la care au fost repartizați pe data de 23 august, apoi vor veni împreună la Cluj pe 28 august.

CÂT TREBUIE SĂ PLĂTESC?

Taxa de participare este de 200 RON. Această taxă nu cuprinde transportul. Cei cu posibilități financiare mai bune pot oferi mi mult. cei care nu dispun de întreaga sumă să se adreseze organizatorilor. Banii nu trebuie să fie un impediment pentru participare.

Înscrierea este valabilă și locul este confirmat doar după ce este achitată taxa de 200 de lei. Aceasta se va face numai prin ordin de plată la orice sucursală BCR în contul următor: RO73RNCB0106026613160001, titular fiind Ordinul Călugăresc Catolic Societatea lui Isus. Adăugați la mențiuni Numele, Prenumele și Magis 2017.

Pentru a valida înscrierea, vă rugăm să trimiteți prin e-mail la adresa magis@iezuiti.ro o poză a ordinului de plată, data și locul unde ați efectuat plata.

Perioada de plată: 1 iunie-1 august

CE TREBUIE SĂ ADUC CU MINE?

După validarea înscrierii, participanții vor fi contactați de responsabilii experiențelor, care vor furniza toate detaliile necesare.

Minorii trebuie să aducă cu ei declarația cu acordul părinților, atașată mai jos. Această declarație ste obligatorie pentru participarea minorilor la Magis.


Click aici pentru formularul de înscriere

Click aici pentru declarația cu acordul părinților