1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

2019.02.20 Angelo Cuartas Cristobal e compagni

BISERICĂ «Ieri, la Oviedo (în Spania), au fost proclamaţi fericiţi: seminaristul Anghel Cuartas şi cei opt însoţitori martiri ucişi din ură faţă de credinţă într-o perioadă de persecuţie religioasă. Aceşti tineri care aspirau la preoţie l-au iubit într-atât de mult pe Domnul încât l-au urmat pe calea Crucii. Eroica lor mărturie să-i ajute pe seminarişti, […]

2018.04.01 - Piazza San Pietro - Pasqua - Santa Messa del giorno celebrata dal Santo Padre Francesco

BISERICĂ În 2019, Roma celebrează Paștele pe 21 aprilie, în timp ce …

Papa Francisc 10.03.2019, Vatican (Catholica) – Este nevoie de curaj pentru a avea încredere în promisiunile lui Dumnezeu și a urma vocația la care El ne …

Meditaţia zilei

13 March 2019

Miercuri, 13 Martie 2019Iona 3,1-10: „Ninivitenii au părăsit calea lor cea rea.” Ori de câte ori citim Sfânta Scriptură, ori de câte ori mergem la liturghie, ori de câte ori medităm Cuvântul, facem o reculegere ori ne rugăm, în mintea și inima noastră ar trebui să răsune invitația profetului Iona și mesajul lecturii de astăzi: […]

Papa Francisc 12.03.2019, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a trăit și trăiește o perioadă intensă din care nu lipsesc adunările sinodale și călătoriile apostolice. Cel de-al …