1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditaţia zilei

23 May 2019

Joi, 23 mai 2019Ioan 15, 10 „Dacă păziţi poruncile mele, rămâneţi în iubirea mea aşa cum eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui”. Astăzi Isus ne vine în întâmpinare cu un mesaj consolator: dacă păziți poruncile veți rămâne în iubirea mea! Poruncile Bisericii, înţelese doar cu raţiunea, ne pot părea uneori […]

Martori ai Fericirii. Șapte vieți de sfinți români de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu

Martori ai Fericirii. Șapte vieți de sfinți români de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu Foto: Humanitas Editura Humanitas vă invită marți, 28 mai, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului Martori ai Fericirii. Șapte vieți de sfinți români de Francisca …

  Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 22 mai 2019 Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! Astăzi încheiem ciclul de cateheze despre “Tatăl nostru”. Putem spune că rugăciunea creştină se naşte din îndrăzneala de a-l numi pe Dumnezeu cu numele de “Tată”. Aceasta este rădăcina rugăciunii creştine: a-i spune “Tată” lui Dumnezeu. Dar este nevoie […]

Meditaţia zilei

22 May 2019

Miercuri, 22 Mai 2019Ss. Rita din Cascia, călug.; Emil, m.Ioan 15, 1-8: „În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceţi rod şi să fiţi discipolii mei.” (In 15,8) Isus ne arată astăzi două feluri de a fi, două atitudini în viața de creștin: una care aduce rod și una care nu aduce rod. […]

2019.05.18 Federazione Europea Banchi Alimentari

PAPA ”Este întotdeauna ușor să vorbești despre alții, greu este, în schimb, …