1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația zilei

8 May 2020

Vineri, 8 mai 2020Sir 3,17-24; Ps 112(113); 1In 3,14-18; Lc 10,25-37„Dar un samaritean oarecare ce călătorea, a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut milă.” Lc 10, 34 Să fiu prin lumina Ta cărarea care duce spre înalt,Să caut și să năzuiesc la binele lor și nu la al meu,Lumină în întuneric, speranță în […]

07.05.2020, Vatican (Catholica) – La începutul celebrării euharistice de joi, din săptămâna a 4-a a Paștelui, Papa Francisc s-a rugat din nou pentru artiști și, cerându-i lui Dumnezeu să îi binecuvânteze, a spus: „Ieri am primit o scrisoare de la un grup de artiști. Mulțumeau pentru rugăciunea pe care am făcut-o pentru ei. Aș dori să […]

Meditația zilei

7 May 2020

Joi, 7 mai 2020Ioan 13,17-17: În acel timp, după ce le-a spălat discipolilor picioarele, Isus le-a spus: „Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai mare decât stăpânul său şi nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis. Ştiind acestea, fericiţi sunteţi dacă le faceţi.” Isus ne numeşte fericiţi ori de câte ori reuşim […]

pr. Federico Lombardi 05.05.2020, Vatican (Catholica) – Părintele Federico Lombardi a început o nouă rubrică pentru Vatican News, intitulată „A privi dincolo”, dedicată viitorului care ne așteaptă după pandemia în curs. Iată textul său, tradus de redacția română a Vatican News. Citeam în aceste zile reflecția unui gânditor rus: „Relația simplă dintre oameni este cel mai […]

06.05.2020, Vatican (Catholica) – Criza pandemiei de coronavirus poate fi o oportunitate de a recentra munca pe demnitatea fiecărei persoane, a spus Papa Francisc într-un apel adresat la finalul audienței sale generale transmise miercuri, 6 mai 2020. „Cu ocazia zilei de 1 mai, am primit diferite mesaje referitoare la lumea muncii și la problemele sale… Este […]